NexT 2013 va debuta peste axact o săptămână, iar între 10 și 14 aprilie, vor putea fi urmărite la București unele dintre cele mai bune scurtmetraje europene. Astfel, pe lângă programul Short Matters!, al Academiei Europene de Film (EFA) și scurtmetrajele din secţiunea Semaine de la critique, a Festivalului de la Cannes, secțiuni cu care ne-au obișnuit organizatorii NexT, anul acesta va exista și o selecţie de filme de la Festivalul Internaţional de Film de la Aubagne.
Ajuns la a XIV-a ediţie, Festivalul de la Aubagne acordă o atenție deosebită muzicii din filme.
„Anul acesta am ales să introducem în selecţia de scurtmetraje a Festivalului de Film NexT şi filme prezentate în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Aubagne pentru importanţa pe care ambele festivaluri o acordă coloanei sonore şi sound designului. După cum bine se ştie, Festivalul NexT a luat naştere in memoria regizorului Cristian Nemescu şi a sound designerului Andrei Toncu, iar în fiecare an acordăm un premiu pentru cea mai bună coloană sonoră şi avem un master class de sound design”, astfel a motivat Yvonne Irimescu, coordonator al Festivalului de Film NexT, decizia includerii acestui festival în programul NexT 2013.
De asemenea, printre filmele selectate în cadrul acestor programe speciale, se numără și două filme românești: Orizont, al lui Paul Negoescu, care a debutat anul trecut cu primul lungmetraj: O lună în Thailanda; și Superman, Spideman sau Batman, în regia lui Tudor Giurgiu, câștigător la Premiile Academiei Europeane de Film în 2012.
Filmele din programul Aubagne prezentate la NexT 2013
- LES MIETTES / FIRIMITURI, Franţa, 2008, 31′, regia Pierre Pinaud
- FRENCH ROAST / O CAFEA FRANŢUZEASCĂ, Franța, 2008, 8′, regia Fabrice O. Joubert
- CHIENNE D’HISTOIRE / INSULA CÂINILOR, Fanța, 2010, 15′, regia Serge Avédikian
- L’HISTOIRE DU PETIT PAOLO / POVESTEA MICULUI PAOLO, Franța / Belgia, 2011, 22′, regia Nicolas Liguori
- MERCI, MON CHIEN / O VIAŢĂ DE CÂINE, Franța / Canada, 2012, 8′, regia Julie Rembauville , Nicolas Bianco-Levrin
- TENNIS ELBOW / SCURTĂ LA MÂNĂ, Franța, 2012, 17′, regia Vital Philippot
Filmele din programul Semaine de la critique
- CIRCLE LINE / LINIA CIRCULARĂ, Coreea de Sud, 2012, 26′, regia Shin Suwon
- O DUPLO / ALTER EGO, Brazilia , 2012, 26′, regia Juliana Rojas
- MIDDAG MED FAMILJEN / CINĂ ÎN FAMILIE, Sweden, 2012, 15′, regia Ştefan Constantinescu
- HAZARA, Israel, 2012, 19’, regia Shay Levi
- ORIZONT, România, 2012, 11’, regia Paul Negoescu
- YEGUAS Y COTORRAS / IEPELE ŞI PAPAGALII, Argentina, 2012, 30’, regia Natalia Garagiola
- FLUVIUL ROŞU / SONG HONG, Franța, 2012, 15′, regia Stéphanie Lansaque și François Leroy
- UN DIMANCHE MATIN / O DIMINEAŢĂ DE DUMINICĂ, Franta, 2012, 18’, regia Damien Manivel
Filmele din programul SHORT MATTERS!
- DEMAIN, ÇA SERA BIEN / MÂINE VA FI BINE, Franța, 16’, regia Pauline Gay
- SUPERMAN, SPIDERMAN SAU BATMAN, România, 11’, regia Tudor Giurgiu
- TWO HEARTS / DOUĂ INIMI, Irlanda, 17’, regia Darren Thornton
- MITEN MARJOJA POIMITAAN / CUM SE CULEG FRUCTELE DE PĂDURE, Finlanda, 18’, regia Elina Talvensaari
- L’AMBASSADEUR ET MOI / AMBASADORUL ŞI CU MINE, Elveția, 15’, regia Jan Czarlewski
- VILAINE FILLE MAUVAIS GARÇON / DOUĂ VAPOARE ÎN NOAPTE, Franța, 30’, regia Justine Triet
- CSICSKA / BESTIA, Ungaria 20’, regia Attila Till
- VILLA ANTROPOFF, Lituania/Estonia, 13’, regia Vladimir Leschiov si Kaspar Jancis
- SESSIZ / BE DENG, ÎN TĂCERE, Turcia, 14’, regia L. Rezan Yeşilbaş
- MANHÃ DE SANTO ANTÓNIO / DIMINEAŢA DE SFÂNTUL ANTON, Portugalia, 25’, regia João Pedro Rodrigues
- BACK OF BEYOND / LA CAPĂTUL PĂMÂNTULUI, UK, 25’, regia Michael Lennox
- TITLOI TELOUS / FĂRĂ CADRU, Grecia, 10’, regia Yorgos Zois
- EINSPRUCH VI / OBIECŢIA VI, Elveția, 17’, regia Rolando Colla
Filmele din programul Semaine de la critique vor putea fi urmărite duminică, 14 aprilie, de la ora 17:00, la Cinema Studio, cele de la festivalul de la Aubagne – vineri, 12 aprilie, de la ora 20:30, la Cinema Studio, în vreme ce selecția scurtmetrajelor incluse în programul EFA – vineri, 12 aprilie, de la ora 17:00 şi de la 19:30, la Cinema Corso, şi duminica, 14 aprilie, de la ora 15:30 şi respectiv 18:00, tot la Cinema Corso.
Programul complet va fi disponibil în curând pe site-ul oficial NexT 2013.