Joi, 22 noiembrie, de la ora 18,00, la Muzeul Național al Literaturii Române din strada Nicolae Creţulescu 8, va fi proiectat lungmetrajul Faleze de nisip. Proiecţia va fi urmată de un dialog între regizorul Dan Pița și scriitorul Bujor Nedelcovici. Moderator va fi Manuela Cernat (istoric şi critic de film).
Proiecția are loc în cadrul seriei de evenimente Cinemacitit: dialoguri cinematografice și literare la Muzeul Național al Literaturii Române.
Pe 31 ianuarie 1983, la cinematograful ”Scala” din București se lansa Faleze de nisip, un film în regia lui Dan Pița, cu un scenariu scris de Bujor Nedelcovici după romanul Zile de nisip, apărut în 1979 şi recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor.
Trei zile mai târziu, filmul era scos din cinematografe și interzis.
Trailer Faleze de nisip
Filmul are în centru un om care suferă patologic de nevoia de a avea dreptate, exploatează lumea din perspectiva unui sistem care se voia intangibil. Doctorul Cristea acuză de furt un tânăr muncitor. Nici el, nici sistemul nu admit că ar putea să greșească. Medicul, trecut de prima tinerețe, își exploatează conștiința și găsește acolo convingerea că presupusul hoț e tânăr, deci e vinovat.
În rolurile principale pot fi văzuți Gheorghe Visu, Carmen Galin, Victor Rebengiuc, Valentin Uritescu, Mircea Anghelescu şi Marin Moraru.
Cinemacitit cuprinde proiecţii de film românesc urmate de un dialog între regizor/scenarist/actor şi o personalitate literară din România. Filmele prezentate reprezintă ecranizări remarcabile ale unor texte de referinţă din literatura română, dar şi producţii recente premiate la mari festivaluri internaţionale sau adaptări libere după romane autohtone.