Cinepolitica începe cu Bella addormentata și se încheie cu The Company You Keep

Mâine, 2 aprilie, de la ora 20:00, va debuta cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica.

Primul film din program va fi Frumoasa adormită / Dormant Beauty / La Bella addormentata, în regia lui Marco Bellocchio. Inclus în competiția Festivalului de la Veneția, anul trecut, La Bella addormentata a fost recompensat cu Brian Award și Marcello Mastroianni Award (acordat lui Fabrizio Falco, pentru cel mai bun actor debutant), fiind, de altfel, nominalizat și pentru Leul de Aur, în vreme ce la festivalul de la São Paulo a câștigat Premiul Criticilor.

Filmul lui Bellocchio ridică problema eutanasiei și a dreptului la moarte, pornind de la cazul real al Eluanei Englaro, o tânără care a stat 17 ani în stare vegetativă înainte de a fi decuplată de la aparate, în 2009.
A fost prima eutanasie oficială din Italia și, deși tatăl câștigase în instanță dreptul de a-și lăsa fiica să moară, după 11 ani de procese, statul italian s-a opus printr-un decret și prin măsuri administrative.

Bella Addormentata este și pe Facebook.

Trailer Bella Addormentata

Cinepolitica se va încheia pe 7 aprilie, cu cel mai recent film al lui Robert Redford – thrillerul politic The Company You Keep.

Și acesta a primit două premii la Veneția, anul trecut: Giovani Giurati del Vittorio Veneto Film Festival Award si Open Award.

Realizat după un roman de Neil Gordon, The Company You Keep îl aduce pe Robert Redford în rolul unui avocat văduv, tată al unei fetițe, a cărui viață e complet dată peste cap atunci când adevărata lui identitate e dezvăluită de către un reporter (Shia LaBeouf). Cu decenii în urmă, fusese membru al The Weather Underground, o grupare radicală acuzată de incendieri și crime în timpul protestelor împotriva războiului din Vietnam. Descoperirea vine în contextul în care una dintre fostele militante, Susan Solarz (Susan Sarandon), este arestată și judecată. De teamă că va pierde tot, inclusiv pe fiica sa, acesta fuge în căutarea celui care i-ar putea curăța numele și trecutul și se întâlnește cu foștii săi camarazi din anii 70.

Din distribuție fac parte Shia LaBeouf, Julie Christie, Susan Sarandon, Nick Nolte, Brendan Gleeson, Anna Kendrick, Stanley Tucci, Sam Elliott, Terrence Howard, Richard Jenkins și Chris Cooper.

Trailer The Company You Keep

https://www.youtube.com/watch?v=UELonDEqAMw

Programul complet al festivalului Cinepolitica îl puteți găsi pe site-ul oficial al evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *