Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica a ajuns la cea de-a treia ediție și se va desfășura anul acesta în perioada 8 – 13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu și Union.
Trei filme au fost deja confirmate în program.
Fire in the Blood
regia: Dylan Mohan Gray și narat de William Hurt
Despre Fire in the Blood, regizorul spunea:
De fiecare dată când mă întreabă cineva despre ce e filmul, îi spun că este despre crima secolului. Istoricul din mine nu putea crede, nu putea accepta faptul că nu exista nici un film și nici o carte în circulație care să spună povestea asta extrem de importantă.
Fire in the Blood a fost proiectat la Festivalul de la Sundance, anul trecut, și a fost premiat la Washington DC, Vancouver, Mumbai sau Hamburg.
Occupation: the 27th Picture
regia: Pavo Marinković
Filmul lui Pavo Marinković pornește de la o poveste controversată stârnită, în 1978, de documentarul Occupation in 26 Pictures, al lui Lordan Zafranović, considerat în Iugoslavia ca fiind un film de propagandă comunistă.
Occupation: the 27th Picture a avut premiera mondială la Festivalul de la Karlovy Vary, în 2013.
Le sac de farine
regia: Kadija Leclere
Le sac de farine este un film semi-autobiografic, în care Kadija Leclere urmărește povestea unei fetițe de 8 ani crescută la o mănăstire catolică și care este vizitată la un moment-dat de tatăl ei biologic, pe care nu-l cunoscuse niciodată. Crezând că este pentru binele ei, tatăl o duce în satul natal din Maroc, unde va crește în sărăcie.
Le sac de farine a fost proiectat la peste zece festivaluri, inclusiv la Roma, Namur, Dubai, Göteborg și Vancouver.