Review > saramon vs Coborâm la prima

Coborâm la prima e un film ciudat. Are numai intenții bune, însă nu reușește să ofere prea multe.

Regizat de Tedy Necula, acesta este promovat ca primul film inspirațional românesc. Din momentul în care am auzit această sintagmă, am devenit sceptic. Numai că reușește cumva să nu cadă în capcana inspiraționalismului acela motivațional fals. Îți dă o stare de bine, dar nimic mai mult. Ceea ce, într-adevăr, nu-i chiar puțin. Mai ales, dacă ne gândim că opinia majoritară e că filmul românesc îți transmite o anumită stare care e oricare alta decât de bine.

Toată acțiunea se petrece într-un vagon de metrou. Iar premisa este simplă: câteva personaje sunt aduse într-o situație în care trebuie să petreacă un anumit timp împreună. Apare o defecțiune și metroul în care se află personajele care-l interesează pe Tedy Necula este obligat să staționeze între stații câteva zeci de minute.

Printre ele se află un preot (bun orator), un fost pușcăriaș (aproape că-ți pare rău pentru el), un lăutar (amuzant), doi antreprenori (wannabe), două moldovence (fiica tinde spre depresie, în vreme ce mama arată ce-nseamnă MILF), un hipster-barman, doi bătrâni (ea – guralivă, el – tăcut, în așteptarea unei operații), o mamă (cu fiul ei disfuncțional), un corporatist (aventuros) și câțiva adolescenți (un pic idioți).

Trailer Coborâm la prima

Este o poveste pe care o trăim în fiecare zi, suntem în metrou aşa cum suntem şi în lume – unii lângă alţii, împreună –, iar dacă ne deschidem, vedem că avem ce împărtăşi, spunea regizorul. Iar personajele încep să vorbească, să ni se descopere. Aflăm câte ceva despre fiecare, dar nu ceea ce trebuie sau nu suficient încât să empatizăm cu ele. Nu-mi dau seama dacă problema vine de la scenariul scris de Alexandra Axinte sau de la regie. Poate că e puțin din ambele. Poate e și lipsa unei coloane sonore mai pregnante.

Acțiunea se petrece în prima zi de după incendiul din clubul Colectiv, dar filmul nu este despre Colectiv.

Coborâm la prima vrea să transmită emoție, vrea să te facă să înțelegi drama acelui om proaspăt ieșit din pușcărie, vrea să te facă să te gândești puțin la diferențele dintre generații, vrea să râzi un pic la intervențiile lăutarului, și mai vrea ca la final să ieși din sala de cinema cu un sentiment de bine, cu un strop de optimism care să dureze măcar până a doua zi.
Nu se concretizează toate intențiile sale (bune), dar îi reușește ultima parte și unii ar spune că e suficient.