0
1 decembrie 2012
 
 

Django Unchained, ultimul trailer înainte de lansare


Data lansării lui Django Unchained, cel mai recent film regizat de Quentin Tarantino, se apropie. În SUA, aceasta este 25 decembrie. În România, 18 ianuarie 2013.

Iar de câteva săptămâni nu mai auzisem nimic despre filmul acesta. Prin urmare, era timpul pentru ceva nou, iar The Weinstein Company a simțit același lucru și a lansat zilele trecute un nou trailer pentru Django Unchained, ultimul înainte de premiera oficială a filmului.

De data asta, avem unul plin de acțiune, cu multe împușcături, exact așa cum îi stă bine unui film scris și regizat de Quentin Tarantino.

Jamie Foxx este în rolul lui Django, Leonardo DiCaprio, în rolul stăpânului de sclavi Calvin Candie, Christoph Waltz joacă un vânător de recompense, în vreme ce Kerry Washington o interpretează pe soția lui Django, pe care acesta dorește să o elibereze.

Alături de cei menționați mai sus, din distribuție mai fac parte Jonah Hill, Don Johnson, Anthony LaPaglia, Amber Tamblyn, Dennis Christopher, Zoe Bell, James Russo, James Remar, Walton Goggins, M.C. Gainey, Todd Allen și Franco Nero.

Totodată și sountrack-ul oficial al filmului este disponibil pentru pre-comenzi, livrările urmând a fi făcute după 18 decembrie.

Trailerul final al lui Django Unchained, înainte de lansarea în cinematografe


Articol scris de