6
27 iulie 2012
 
 

Eveniment > The Dark Knight Rises


Nu sunt un fan al lui Batman. De fapt, nu sunt un fan al filmelor cu super-eroi, în general. Abia cu câteva săptămâni în urmă am văzut pentru prima dată Batman Begins, primul film din trilogia Batman pe care a conceput-o Christopher Nolan. Și am avut impresia că Nolan mă ia la mișto. Totul părea artificial și calculat dinainte. Nici urmă de grandoarea și intensitatea din The Dark Knight. Nici urmă de efectele vizuale impresionante din cea de-a doua parte.

Însă Batman Begins se întâmpla în 2005. În cei șapte ani care au trecut de atunci, Christopher Nolan a mai făcut The Prestige, The Dark Knight și Inception, a mai fost nominalizat pe la o mulțime de premii (printre care sunt și două nominalizări la Oscar) și a câștigat câteva. Iar odată cu The Dark Knight, Christopher Nolan a intrat în liga ”regizorilor mari” de la Hollywood.

Dar să revenim la The Dark Knight Rises, când, conform tuturor mesajelor publicitare, legenda lui Batman ar trebui să ia sfârșit. Însă realizatorii sunt suficient de șireți încât să lase loc și pentru o continuare și parcă nu au curaj să pună capăt unei serii care le-a adus sute de milioane de dolari. Și, până la urmă, le dau dreptate: afacerile sunt afaceri; entertainment-ul este o afacere și nu o joacă cu super-eroi. Deși, uneori, pare.

Are aproape trei ore și parcă nici nu-ți dai seama când trece timpul… exceptând primele 45 de minute, când toată acțiunea pare desprinsă dintr-un film prost de serie B.

Christopher Nolan face ce știe el mai bine, nu-și lasă eroii să se odihnească decât pentru câteva momente, iar, apoi, reîncepe acțiunea. Efectele vizuale sunt impresionante, dar m-așteptam la ceva mai mult decât ce am văzut în trailer (pardon, trailere). Povestea este una liniară (nu voi intra în detalii aici), cu multe întorsături de situație, însă aproape de fiecare dată acestea sunt previzibile. Poate că e vina mea, că m-am uitat la prea multe filme de acțiune și cu greu mă mai poate surprinde ceva. Sau poate că e vina fraților Nolan, care au scris scenariul și care nu s-au străduit să găsească ceva mai original de atât.

Fiind un film despre un tip care se îmbracă într-un costum de liliac pentru a salva un întreg oraș, un film inspirat după niște reviste de benzi desenate, nu m-așteptam să aibă logică. Și bine am făcut, pentru că, în multe cazuri, acțiunile personajelor sunt foarte puțin plauzibile. Și, pentru că a venit vorba de personaje,… n-am văzut niciunul care să aibă forța și intensitatea lui The Joker sau, măcar, care să pară o ființă vie, cu propriile convingeri, păreri sau sentimente. Toate personajele, inclusiv Bane (interpretat de Tom Hardy), Selina Kyle (Anne Hathaway) sau Miranda Tate (Marion Cotillard), nu sunt altceva decât niște instrumente în ”mâinile” lui Nolan, pentru ca el să poată construi o poveste și să-și vadă liniștit de scenele de acțiune.

Dar nu pentru personaje bine construite te duci la un film cu Batman și nici pentru că speri că acolo vei găsi prea multă logică, ci pentru că ai nevoie de spectacol, ai nevoie ca ceva/cineva să te surprindă atât de mult încât, după vizionare, să vorbești ore întregi cu prietenii despre acel film, pentru că ai nevoie să mai crezi în povești și pentru că ai nevoie să ți se mai dovedească o dată în plus că binele învinge întotdeauna, indiferent de cât de malefice și bine pregătite ar fi forțele răului. Iar Nolan îți satisface cu succes toate aceste nevoi.

Din punct de vedere tehnic, The Dark Knight Rises nu face absolut niciun pas greșit. Imaginea realizată de Wally Pfister e impresionantă și îi oferă filmului stil și grandoare. Iar muzica lui Hans Zimmer aduce un plus de gravitate, amintindu-ne pe toată durata filmului că suntem martorii unui adevărat eveniment și nu doar ai unui simplu film cu super-eroi.

Poate că The Dark Knight Rises are defectele sale, însă este un exemplu de entertainment realizat la cel mai înalt nivel, este divertisment pur, este genul de film pentru care se cheltuie 250 de milioane de dolari pentru că producătorii sunt convinși că vor câștiga cel puțin dublu.


Articol scris de