Filmul a fost foarte haios, cu personaje bine conturate si dialog bine pus la punct. Impresia personala: Un film bun ce merita vazut la cinematograf, mai ales in 3D.

Rezultatul este pe masura asteptarilor, Burton reuseste sa creeze un Underland/Wonderland aproape la fel de impresionant ca Pandora lui Cameron, dar cu o tenta post-apocaliptica si mult mai intunecata. Culorile sunt ceva mai sterse, mai pastelate, atmosfera e apasatoare si sumbra, iar personajele sunt toate nebune – Palarierul este schizofrenic, Alice e amnezica, regina e isterica etc.

Alice in Wonderland este departe de a putea fi comparat cu orice alt film pe care l-ati vazut in ultima vreme. Este departe de orice alta pelicula Walt Disney si departe de orice film al lui Tim Burton de pana acum. Este o imbinare armonioasa intre lumea de basm Disney si lumea noir, macabra, a lui Burton. Ceea ce se obtine este o experienta cinematografica si vizuala spectaculoasa, demne sa ne absoarba complet in aceasta lume fantastica si sa ne relaxeze total imaginatia, ajutandu-ne sa vedem lucruri imposibile devenind realitate.

Noua versiune 3D a lui Tim Burton a Alice in Wonderland mi-a răspuns la întrebările copilăriei. Aceasta n/a fost niciodată o poveste pentru copii. Alice este, mai degrabă, halucinația unui adult, Burton chiar interpretând-o astfel, până la inutilul moment al ultimei părți a filmului. Burton este, înainte de toate, un artist vizual genial și de/adia aștept să-i admir filmul și în 2D, unde va fi mult mai luminos și mai colorat.

Burton este un vizionar, însă filmul a fost filmat în 2D și apoi convertit în 3D, o procedură care l-a făcut să nu arate precum Avatar, să zicem. Și mai rău, există o întreagă adunătură de personaje care transformă filmul într-unul inert și ne face să pierdem din vedere scopul lui Alice, acela de a-l ucide pe Jabberwocky și de a găsi astfel izbăvirea.

Nu că ar mai fi fost vreo urmă de îndoială că Tim Burton este omul potrivit pentru reinterpretarea, în spiritului secolului 21, a poveștii clasice a lui Lewis Caroll. Dar chiar și cunoașterea stilului inconfundabil al cineastului nu te pregătește îndeajuns pentru spectacolul deosebit, care este Alice in Wonderland.

La final, te întrebi: unde-i minunea.

Acesta este un film atât de burtonesque precum toată lumea se aștepta, o adevărată încântare pentru fanii imaginației încâlcite a lui Burton și ai actorilor britanici.

Aceasta nu este o poveste imposibil de transpus pe ecran, după cum cineastul ceh Jan Svankmajer a demonstrat cu Alice (1988), unde granița dintre realitate și fantezie este atât de fină, așa cum se întâmplă doar în vise. Numai că este greu de înțeles de ce Burton, care nu pare foarte interesat de Alice, s-a deranjat.

Acesta este un film în care vizualul înghite prăjitura magică și capătă proporții uriașe, în timp ce scenariul bea din sticluța magică și se micșorează până la insignifianță. Dar nimeni nu se aștepta de la Burton la o dramă perfect coerentă și la personaje bine conturate.

Burton înlocuiește povestea originală cu una post-modernă, însă umorul său halucinant rămâne același.

Ca regizor, Tim Burton a dat întâietate, de cele mai multe ori, imaginii și design-ului, neglijând povestea și personajele. Din păcate, dezamăgitoarea și neinspirata Alice nu face excepție. Nimic în acest film nu pare real, nici din punct de vedere fizic, nici emoțional.

În ciuda apariției lui Johnny Depp, filmul pare mai degrabă o imitație a lui Burton decât ceva ce a creat el însuși.

Nimic nu pare real pe de-a-ntregul, dar nici nu ar trebui. Totul e puțin ciudat, dar… ce te așteptai de la un film de Tim Burton? Asta este exact ceea ce speram.

Dacă, chiar de la început, ceva nu ți se pare în regulă cu noul Alice in Wonderland, al lui Tim Burton, liniștește-te, nu ești singur(ă). Ar putea fi de înețeles că regizorul a încercat ceva nou – Alice a fost ecranizată cel puțin de 20 de ori – dar există niște riscuri atunci când te joci cu o poveste clasică.

Pentru a te bucura de acest Alice in Wonderland al lui tim Burton, trebuie, în primul rând, să accepți că nu are nimic în comun cu Aventurile lui Alice în Țara minunilor, a lui Lewis Carroll, și nici cu Through the Looking Glass, ci nu este decât un hibrid hollywoodian. Da, folosește personajele și motivele din Alice, dar intriga este o parte din C.S. Lewis și o parte din Vrăjitorul din Oz. Ai putea să-i spui C.S. Lewis Carroll’s Alice in Narnia, cu Johnny Depp în rolul lui Mad Scarecrow.

Sunt multe lucruri de care să te lași fermecat(ă) în cea mai nouă reinterpretare a lui Alice in Wonderland. Actorii sunt convingători, scenariul e amplu, iar lumea lui Alice este adusă la viață într-un mod elocvent.

Pur și simplu, nu e suficinetă minune în această Alice.

Regula din Țara Minunilor a lui Lewis Carroll, ca și cea din vise, este că nu există reguli. Același lucru poate fi spus și despre filmele lui Burton. Underland-ul din film este remarcabil, dar și o durere de cap: o invenție vizuală de un comic grotesc.

Ca un cineast specializat pe lucruri ciudate și întunecate, ai putea spune că Tim Burton ar trebui să se simtă ca acasă în Țara Minunilor. Din păcate, acest film pică pe spate și nu se poate pune din nou pe picioare.

În ciuda faptului că a avut la dispoziție una dintre cele mai ciudate, cele mai minunate povești din istorie, această extravaganță 3D/CGI reprezintă cel mai puțin inspirat film al lui Burton din ultimii ani, stând laolaltă cu Big Fish.