Filmul este de o sinceritate absolută, fără menajamente, ilustrează povara infirmităţii într-o căsnicie. Scenele le veţi găsi de o simplitate impunătoare, fără artificii şi fără dorinţa de a impresiona prin faimoasele lacrimi şi bocete, la care mai apelează uneori producătorii americani.

Revelaţia filmului nu e că moartea nu poate fi trişată, ci conştientizarea faptului că murim neajutoraţi, dependenţi de ceilalţi, strigându-ne părinţii şi amintindu-ne de copilărie. Amour e devastator.

Amour este o proiecție a realității pe ecran, fără tușe false sau îngroșate, care ne va face să luăm o pozitie răspicată, pe care apoi să o contestăm cu vehemență. Sau altfel spus, este un film emoționant care va cutremura prezentul pe care stă așezați căldicel și va răci gîndurile către viitor.

În ciuda sorţii ineluctabile, povestea sfârşitului are un final consolator: cei doi trec pragul dintre lumi iar ce rămâne după ce toate riturile au fost îndeplinite e un imens spaţiu gol, umplut doar de tăcerea absenţei – ceea ce, de altfel, cu toţii lăsăm în urma noastră atunci când nu mai suntem. Nimic nou, nimic neobişnuit. Însă atât de bine punctat de filmul lui Michael Haneke!

Bătrânețea nu este pentru plângăcioși, și nici acest film.

Pregătiți-vă pentru o călătorie emoționantă.

Magnific în simplitatea și în onestitatea sa despre bătrânețe, boală și moarte, filmul amour al lui Michael Haneke este o vizionare care te chinuiește.

O poveste tandră, sfâșietoare, impecabil regizată despre dragoste și moarte.

Noul film al lui Michael Haneke, un studiu despre efectele îmbătrânirii și ale demenței asupra unui fericit cuplu căsătorit, este un exemplu de cinematografie de cel mai înalt nivel.