Alexa Visarion mi se pare a fi artistul adecvat unui discurs cinematografic care să aibă îndrăzneala de a se elibera, fie și pentru scurt timp, de bagajele terestre. A încercat în Ana, dar ceva l-a întors din drum.

Am vazut multe filme ciudate sau de-a dreptul plictisitoare, proaste si/sau enervante, dar putine au avut un continut atat de confuz precum Ana.

Firul narativ nu este unul tocmai coerent, fragmentele din viața fiecărui personaj intercalându-se cu momente de meditații intense, tăceri prelungite, vorbe grosolane și dansuri ritualice. Însă la un moment dat trebuie să acceptăm și eșecul, să-l înfruntăm și să medităm asupra lui.

Per total, Ana este printre cele mai slabe filme ale anului. Aerul elitist si filosofic il face chiar un film insuportabil.