Nu ma convinge acţiunea transpusă într-o lume populată în întregime de maşini antropomorfizate (sa-mi fie scuzata ignoranta, sunt constienta ca este o animatie). Situatiile ilare, atat de asteptate, vin incet, sunt pasagere si mult prea scurte pentru a fi sesizate.

Pe lângă că arată nemaipomenit, vrăjitorii de la Pixar fac exact ceea ce ştiu mai bine: să spună o poveste despre prietenia care depăşeşte orice obstacol.

Lightning și Mater sunt urmați de mașini mai cool și mai multă acțiune, în vreme ce în scenă apar spioni și piloți de Formula 1, într-un nou film câștigător realizat de Pixar.

Nu știu exact dacă poate fi numit film pentru copii. Într-o vreme în care filmele pentru ”oameni mari” sunt superficiale și prostești, iată aici un film de o asemenea complexitate încât chiar și mașinile trebuie să se oprească din când în când pentru a explica ce au vrut să spună.

Ceea ce face din Cars 2 un câștigător e felul în care Pixar pune mai mult accentul pe latura emoțională decât pe efecte speciale.

Hai să spunem lucrurilor pe nume: cei de la Pixar nu vor scoate niciodată ceva mediocru, dar, de data asta, au făcut-o.

Magia Pixar nu a dispărut, dar John Lasseter și echipa sa se văd în dificultate în a face publicul să-i pese de Lightning McQueen și de Mater așa cum îi păsa de Buzz Lightyear sau de Mr Incredible.

Cars 2 este, pur și simplu, o operă de artă și uitându-mă la trailer-ul lui Brave, care a rulat înaintea filmului, se pare că anul viitor Pixar merge și mai departe.

Încă mai consider că prima parte, Cars 1, reprezintă un lucru minor în portofoliul celor de la Pixar și, în ciuda micilor plăceri pe care le oferă, Cars 2 nu este cu nimic mai bun.

Un motor fără prea mulți cai-putere.

Cars 2 a fost făcut, cu siguranță, pentru a vinde jucării – poate chiar depășește la acest capitol seria Toy Story – dar îi lipsește sufletul și măiestria.

Filmul nu-și găsește deloc ritmul, calea către inima spectatorilor.

Fără vocea lui Paul Newman, care să dea viață doctorului din Radiator Springs, judecătorului și pilotului-legendă Dog Hudson, probabil că orășelul părea prea liniștit. Cel puțin așa îmi explic eu faptul că, pentru cea mai mare parte a filmului, Cars 2 părăsește orașul de origine.

Pixar Animation se află la a 25-a aniversare, iar studioul și-a făcut un cadou, dar și audienței, care se extinde încontinuu, cu acest genial Cars 2.

Ceea ce lipsește aici este căldura și pasiunea pe care le adorăm și pe care le așteptăm de la o producție Pixar.

La urma urmelor, Cars 2 este mult mai bun decât predecesorul său.

Deși nu se ridică la înălțimea altor producții Pixar, este destul de distractiv.

Cu niște culori strălucitoare, încântătoare, și reușind să-și integreze linia narativă într-un timp limitat, este genul de film curajos care a reușit să-și facă loc în multiplexe de puține ori în această vară. Dar cea mai mare realizare a sa este că te ajută să te reîntâlnești cu niște prieteni vechi (unii mai familiari decât alții); echivalentul cinematografic al unei îmbrățișări calde (dar fără a cădea în sentimentalisme prostești).

Cel puțin, Cars 2 clarifică un lucru și oferă răspuns la întrebarea: care dintre cele 12 filme ale studiourilor Pixar este cel mai prost.