Polemic sau nu, Paul Negoescu le bate obrazul acestora din urmă, demonstrând că vulgaritatea, chiar dacă s-a întins ca o buruiană, poate fi ocolită. Spectatorul merită respectul de a fi complice și în altfel de jocuri

Două lozuri este un film necesar prin ce este (comedie de public) și leneș prin cum este (cameră fixă, zero fason umoristic din regie). ”Se râde” la modul general, la modul personal eu am râs odată, când intra genericul de final.

„Doua Lozuri” nu doar incearca, dar chiar reuseste sa se rupa de tiparul dramelor tipice din peisajul autohton si cu glume furate din aceleasi cadre, distreaza fara sa tina discursuri moralizatoare.

Un film mic pentru oameni mari care ştiu să râdă, să privească şi să primească.

Splendid filmat şi cu bună înlănţuire a cadrelor, fără timpi morţi sau de umplutură, filmul te prinde încă de la primele cadre din pregeneric.