Nu am să uit cele două umbre proiectate pe caldarâm care se duelează cu cuţite, sau cadrul depărtat cu Ryan Gosling când stă pe vine şi-l linişteşte pe puştiul care şi-a văzut tatăl acoperit de sânge. Mulţi regizori ar fi profitat de ocazie pentru a introduce un prim-plan şi câteva replici sfâşietor de emoţionante. Refn preferă misterul şi subtilitatea.

„Drive” e un tacut film de actiune care uneori seamana cu o supa atat de incinsa incat prinde pojghita si pare rece. Atmosfera e calma, dar simti ca pe masura ce actiunea se aglomereaza, ceva in interiorul lui Driver se strange ca un ghem de sarma incandescenta.

Are o doză echilibrată de mister şi dramă, o poveste de dragoste (nu una siropoasă) şi chiar puţin umor.

Mai mult, simultan cu acţiunea, avem parte de o poveste frumoasă de dragoste, cum nu am mai văzut demult la cinema, cu multe tăceri, iubire ce creşte mai mult din priviri, zâmbete, încolţirea încrederii în celălat, dar totul pe un fond atât de reţinut şi melancolic. Un film american în care întrevedem un autor. Nicolas Winding Refn a fost, de altfel, premiat la Cannes pentru regia acestui film.

La naiba, este bun.

De fapt, întregul film pare mult mai real decât majoritatea filmelor de acțiune-suspan-curse de care ne-am cam săturat. Iată un film cu respect pentru scenariu, interpretare și vizual. Are respect pentru publicul cunoscător.

Cu bun gust, un film modern noir, cu urmăriri de maşini şi acţiune plină de sânge, care ar trebui să funcţioneze aducând lumea la cinematograf.

Cei care sunt mult mai fascinați de Drive decât sunt eu ar putea afirma că opacitatea personajului nu contează într-un film care este doar despre atitudine exprimată prin stil și mai puțin despre logica poveștii exprimată printr-o atracție credibilă.

Este cea mai fără scrupule, rău famată, plină de stil, ultra-violentă distracție pe care o vei trăi anul acesta la cinema.

Acesta este un film pe care, cu siguranţă, îl voi revedea de multe ori, un film care este, simplu, o plăcere de vizionat.

În mâinile marilor realizatori de film (cum ar fi Eastwood sau Godard, să dau exemple relevante), genul poate fi o punte de legătură între structurile narative familiare şi perspectivele noi cu privire la modul în care oamenii interacţionează si se comportă. Acestea sunt exact elementele de care „Drive” duce lipsă, în pofida unor performanţe surprinzător de nuanţate.

Drive este un neo-noir al Los Angeles-ului, realizat cu mult stil vizual. Este un film în care se regăseşte atât mitologia tradiţională a genului noir, cât şi violenţa ultra-modernă, o combinaţie care, însă, nu este ideală.

Un lucru e cert: combinaţia de emoţii date de trick-urile automobilistice, o coloană sonoră excelentă cu synth-pop, interpretări deosebite şi juxtapunerea frumuseţii cu violenţă şocantă, asigură faptul că Drive va deveni imediat un clasic-cult.

Drive reprezintă unul dintre cele mai bune filme lansate în acest an până acum. Vei părăsi cinematograful fericit? Trist? Consternat? Inspirat? Da. Toate de mai înainte.

Realizat de regizorul danez Nicholas Winding Refn (responsabil pentru interesantele filme Bronson şi Valhalla Rising), Drive este brutal, şocant, provocând emoţii neaşteptate.

Plin de tensiune, bine interpretat, bine conceput şi bine realizat, Drive este un exemplu bun pentru ceea ce se întâmplă atunci când îndemânarea excepţională se întâlneşte cu oportunitatea.

Drive este un film cu putere, dar, totuși, fără o direcție anume.

Am văzut Drive, cel mai recent film al regizorului danez Nicolas Winding Refn, de două ori până acum, și de ambele ori mi-a plăcut la fel de mult, din motive diferite.

Nu e cel mai bun film de acțiune făcut vreodată, dar anumite scene, luate separat, te duc cu gândul la cum ar trebui să arate un astfel de film: Furios și iute, evident, dar păstrând controlul.

Chiar dacă nu e un film extraordinar, Drive este o idee excelentă pentru un film.