Să ne imaginăm o clipă că lucrurile stau în felul următor: noi suntem spirite care de-a lungul timpului suntem încarnați în diferite corpuri, în diferite perioade de timp de-a lungul istoriei, pentru a experimenta diferite trăiri ale lumii materiale.

Fără limite ale imaginaţei, fără logică, cu tabu-uri aruncate în aer, nu blasfemator, dar clar ireverenţios, total imprevizibil şi tocmai de aceea provocator, filmul de faţă este genul pe care ori îl urăşti foarte tare, respingând incoerenţa şi nonsensul, ori îl vei aplauda ca pe o capodoperă modernă. Cert e că trebuie văzut şi revăzut.

Unele aspecte nu devin evidente decât după ce filmul s-a încheiat, iar impresia mea este că ”Holy Motors” devine din ce în ce mai bun pe măsură ce te îndepărtezi de prima vizionare, pe măsură ce îl întorci pe toate părțile în minte și pe măsură ce citești cât mai mult despre el. Asta nu înseamnă că nu te ține în priză timp de două ore.

Leos Carax reflectează asupra spectacolului cu entuziasm, apreciindu-l pentru frumusețile inerente. Pentru el, viața merită trăită chiar dacă nu e altceva decât interpretarea unor roluri succesive.

Vise despre vieți paralele sau vise despre realități în care oamenii ar trebui să facă unefort pentru ale înțelege celorlalți visele.

imprevizibil, estetică absurdă, dublu-limbaj, umor, iubiri triste și observații pe marginea cinemaului – totul, tratat la cel mai mic detaliu.

în viziunea sa [a lui Leos Carax], diferită de a unor Malick sau Weerasethakul, viaţa nu e nici transcendentă, nici mistică. E doar banală, din care cauză poezia, văzută ca o expresie a frumuseţii, devine un imperativ estetic.

În orice caz, Holy Motors cere de la spectator – nu mai puţin decît cereau primele filme ale lui Buñuel – o repudiere a nevoii de logică narativă de tip cauză-efect, o disponibilitate de a naviga de la un moment la altul ca de la un vis la altul. Odată ce i se îndeplineşte condiţia respectivă, acest film în care autorul a vrut să (s)pună „totul“ (indiferent ce-o fi acel „tot“) se face accesibil prin spectaculosul său

Holy Motors e un carusel de poveşti neterminate şi scenografii magice, şi în acelaşi timp un vis cu un milion de straturi de interpretare. […] Carax e unul din puţinii care reuşesc să facă un film total incoerent ca stil şi poveste şi în care totuşi se leagă totul într-o viziune personală mind blowing.

Filmul este curajos, dar nu teribilist. Îţi trebuie o adevărată metaforă care să dea sens şi să lege aproape două ore de bazaconii vizuale pe alocuri inexplicabile, un caleidoscop de imagini şi personaje care par evadate dintr-un muzeu, relaţii inter-umane abrupte şi acţiuni brutale, metaforă pe care filmul o ilustrează cu succes, dându-i stropul de verosimilitate de care avea nevoie ca de un schelet.

Dar noi am privit si spre final ne-am cam plictisit, poate si din cauza ca era 10 dimineata, nu bausem cafea si voiam sa dam mai repede un sens paradei de sex, violenta si grotesc care parca incerca cu orice pret sa ne socheze. Pana la urma insa, nicio revelatie, departe sa striveasca cineva/ceva corola de minuni a lumii.

Cu siguranță, este un pic nebun uneori, foarte sentimental uneori, câteodată ilar, câteodată înspăimântător, câteodată respingător, câteodată experimental, câteodată sexy, câteodată sângeros, câteodată trist… dar dincolo de toate astea este Lavant.

Călătoria sa din timpul unei singure zile este o sărbătoare grijulie, un plânset plin de bucurie, care este servit într-o formă concetrată de către o trupă hoinară de cântăreți la acordeon.

Un fascinant și înduioșător studiu al umanității

O frumoasă și nebună reverie despre filme, dragoste, despre dragostea pentru filme și despre inevitabila melancolie umană

Iată un film enervant, frustrant, anarhic și într-o continuă stare de renaștere. Nu e deloc banal.

Holy Motors, condus numai de emoții, este acel film de vis în care vrei să te pierzi cu totul.

Un vis despre filme care pare ca un film de vis.

M-a revigorat, credința mea în puterea filmului a fost restabilită. Mă simt ca și cum aș fi luat prima înghițitură de apă după ce am răbdat o mare perioadă de timp sau ca și cum aș fi mâncat pentru prima dată după ce am postit.

O călătorie captivantă, curajoasă și complet nebună. Haideți la bord.

unul dintre cele mai încântător de enigmatice filme pe care le-am văzut de ceva timp încoace.

E bogat în referințe cinematografice și, pe alocuri, fascinant, dar de asemenea este și frustrant de distant și chiar un pic lipsit de suflet.

Este capricios, plin de culoare, de un umor negru și bizar

O bucată de cinema delicios de absurdă care vorbește despre viață, despre moarte și despre tot ce se află între