Este un film documentar, este un film istoric si cel mai important este un film viu pentru ca te face sa gandesti. Actiunea atinge un punct in care nu mai este relevanta acuratetea faptelor si a informatiilor despre personaje, ci modul in care acestea actioneaza, cum relationeaza, ce le motiveaza sa actioneze, mecanismele din spatele jocurilor de culise.

E unul dintre cele mai bogate filme ale lui Eastwood.

Eu am pornit acum cativa ani (dupa Titanic), cu ideea fixa ca nu sunt fan DiCaprio si omul asta, parca a vrut cu fiecare film al sau sa imi dovedeasca ca l-am judecat pripit si gresit.

Cu toate că am rămas şi eu surprins de finalul filmului, nu pot nega faptul că J. Edgar rămâne o producţie reuşită şi că Leonardo DiCaprio este un actor pe val.

Intr-un fel, imi place curajul lui Clint E. de a filma scene de budoar, care clar ca nu sunt în zona lui de expertiză. Tipul experimentează, ceea ce la 81 de ani nu-i puţin lucru.

„J. Edgar” nu e un film despre istoria FBI-ului ci despre personalitatea contradictorie a celui care l-a pus pe picioare. Filmul se apropie de subiectul sau intr-un mod care acestuia i-ar conveni. Ce dezvaluie acopera imediat, folosind si rute ocolitoare, derutante. Insuficient, totusi, pentru un film care sa te faca sa vrei sa-l revezi sau despre care sa spui ca e memorabil.

J. Edgar merită atenţia ta, pentru că îţi prezintă un anumit mod de a face politică. Un mod prea familiar de a face politică. Câteva dintre citatele din film s-ar putea să-ţi dea de gândit

Această peliculă, deşi nu s-a ridicat la nivelul tuturor aşteptărilor, oferă o privire amplă asupra unui sistem defect şi a unei perioade în care pericolul cel mai mare îl reprezentau comuniştii, sau mai bine spus, modul în care erau aceştia percepuţi.

J. Edgar e o cine-biografie destul de statică, lipsindu-i acea imobilitate tensionată pe care o întălnim la recentul Tinker Tailor Solder Spy spre exemplu.

Povestea primului director al FBI-ului, pozitie pe care a servit-o cu drag si cinste pentru poporul american aproximativ 50 de ani, este foarte ofertanta la nivel de drama, de jocuri psihologice, de iubiri neimplinite si de un juramant al profesiei atat de strict ca orice alt aspect frivol al existentei umane cade in putul abandonarii. J. Edgar s-a dedicat meseriei asa cum actorii din distributie si oamenii din spatele filmului s-au dedicat sa ne ofere noua o vizionare completa.

O colaborare surprinzătoare care abordează cele mai întortocheate provocări într-un mod plauzibil şi cu bun simţ, în timp ce prezintă cât se poate de real comportamentul controversat al principalului său subiect, atât public, cât şi privat.

Umanizarea personajului principal joacă cel mai important rol din film, iar prin asta filmul este mai puţin despre povestea lui Hoover, instituţia publică, ci mai mult despre J. Edgar, persoana privată.

Filmul este extrem de revigorant, în special în momentele în care ritmul trece de la alert la inert.

J. Edgar este o poveste sumbră, enigmatică, fascinantă, dar cum putea fi altfel?

Ca film biografic, J. Edgar este măiastru. Puţine filme care au o poveste întinsă peste o perioadă de şapte decade pot face asta atât de bine.

Este un film – la fel ca personajul principal – care are o inimă ascunsă.

Un studiu bine interpretat dar fără consistenţă a unuia dintre cele mai controversate personaje ale secolului 20.