…este un film foarte greu de asimilat. O coborare in uratul inuman uman. O experimentare fara limite a amoralitatii. A intunericului… A iadului… Te copleseste… te rejecteaza din scaun… iti strange ghem viscerele… dar te si seduce… pentru ca raul are si puterea atractiei… uneori… desi o atractie vomitiva! In esenta insa, este vorba despre o critica socio-psihologica-psihopatica amara si lucida.

“Killer Joe” nu este un film care nu se poata adapta compromisurilor. Fie este al naibii de plictisitor si se chinuie sa atraga mai multi adepti pentru ideile misogine, rasiste si violente, fie nu-l vezi si ti-e mai bine. Senzatia de dupa terminarea filmului era de debusolare totala. Nu pentru ca mi-ar fi solicitat cumva gandirea si ar fi trezit dileme filosofice, ci mai degraba pentru ca nu reuseam sa inteleg ce urmarisem si de ce m-am incapatanat sa ma supun voit unei torturi evidente inca de la inceput.

Cel mai face recomandat pentru o vizionare e desfăsurarea firului narativ, unde abordarea subiectului se face din mai multe unghiuri, un scenariu ce pune în scenă povestea unei familii disfuncţionale în plină decadenţă. O serie de personaje cu diferite “calităţi” morale care afisează disperare, mizerie, ură, degradare în contrast cu inocenţa mezinei familiei ce se “ascunde” de tot răul existent.

In mod cert, Killer Joe nu este un film usor de ingurgitat. Este nerecomandat pentru retinele delicate ale iubitorilor de comedii romantice. Dar pentru cei care simt o afectiune aparte fata de cazurile speciale, ori care sunt pasionati de tenebrele psihicului uman, acest film este un foarte bun studiu de caz.

Unii ar putea spune că Killer Joe nu este un film plăcut, dar eu m-am regăsit cu zâmbetul pe buze de câteva ori. Chiar dacă eşti dezgustat de comportamentul şi atitudinea arătate pe ecran, în niciun caz nu te vei putea opri să te uiţi. Filmul este un succes pentru că te ţine în priză tot timpul, făcându-te să ghiceşti ce se va întâmpla în continuare, iar de multe ori te va şoca pentru că vei descoperi că ai avut dreptate.

Filmul lui Willian Friedkin m-a lăsat fără cuvinte. Nu pot spune că mi-a plăcut. Nu pot spune că nu mi-a plăcut. Este regizat perfect, actorii interpretează excelent şi este scris cu un umor negru fără milă de Tracy Letts.

Este un film incoerent, care devine din ce în ce mai rău pe parcurs.

Tracey Letts are un simţ ciudat a ceea ce înseamnă amuzant sau cel puţin acceptabil în acest sens. Îmi place cât de neîncăutşat creează personajele şi cât de precis este cu fiecare detaliu care contează. Friedkin este foarte bun în a coordona această distribuţie de actori şi a-i îndrepta pe aceştia spre direcţia dorită, şi de asemenea consider că a găsit limbajul vizual perfect pentru a sublinia ideile pe care Letts le abordează.

Chiar dacă este departe de a fi un film perfect, Killer Joe reprezintă o poveste distractivă despre trădare; una care ar trebui evitată de spectatorii care au probleme nervoase, dar îmbrăţişată de cei care vor să-l vadă pe Matthew McConaughey reinventându-se cu stil.

Reîntorcându-se la universul decadent al lui Letts cu adaptarea piesei de teatru din 1993 Killer Joe, Friedkin a reuşit să construiască un nou exemplu încântător al minimalismului frenetic.

Killer Joe, cu stereotipurile sale care se întinde asupra tuturor personajelor şi cu gesturile necinstite spre un context social, este direct, fără menajamente, un exerciţiu indulgent de la sine în exces.

Prin Killer Joe, Letts pare că ar fi păşit direct în abis. Friedkin încearcă să găsească o cale pentru a scoate filmul de acolo. Iar cu un excepţional McConaughey, în rolul unui personaj lipsit de scrupule, acesta pare că reuşeşte să salveze filmul.

Chiar şi atunci când filmul întrece măsura, McConaughey impresionează.

Plăcut într-un mod cinic, o comedie cu o tentă de noir, Killer Joe oferă mai multe glume decât emoţie.

Datorită interpretării excelente a lui McConaughey şi a regiei lui Friedkin, filmul reuşeşte să fie convingător.

În vreme ce Friedkin şi Letts nu reuşesc să aducă filmul acolo unde şi-ar fi dorit, Matthew McConaughey menţine toată povestea legată, în rolul unui poliţist sadic, rece şi flămând de violenţă.

Un film impresionant de provocător şi cu umor negru, care îl readuce pe regizorul Willian Friedkin la spiritul curajos din debutul carierei sale.