[…] filmul ne duce direct în miezul acțiunii, demarând astfel, încă odată, mașina de propagandă americană și îmbrățișează idea că ar exista diferențe fundamentale de justificare morală între acțiunile Americii și a aliaților ei și a sadicilor ei adversari.

[…] se transformă într-o fantezie amețitoare, satirică.

Neatrăgător, fără nicio scuză.

Regizorul Babak Najafi a cârpit secvențele de acțiune atât de lipsit de gust, de consistență și cinic, încât îl face pe Michael Bay să semene cu Kurosawa.

Reprezintă o fantezie a unei distrugeri geopolitice scornită din mințile unora dintre cei mai supărați și stupizi dintre noi.

Președintele Benjamin Asher are nevoie de două lucruri: personal de securitate mai bun și scenariști mai buni.

Este atât de absurd pe alocuri, încât ai zice că este o parodie.

London Has Fallen poate că nu este mai bun decât Olympus Has Fallen, dar cu siguranță este mai grandios și, probabil, va satisface dependenții de acțiune, dacă nu la cinematograf, atunci în confortul propriei case.

Ceea ce a făcut Olympus Has Fallen atât de eficient, premisa asemănătoare cu Die Hard a doi bărbați prinși într-o clădire plină cu dușmani, se simte stupid când este vorba despre un oraș întreg.

O îngrozitoare urmare și fără să fie necesară, care probabil este chiar mai proastă decât predecesorul său.

Se achită bine de responsabilitățile pentru care a fost creat.

Există puțin divertisment la început, înainte ca totul să se prăbușească.