Haideţi să luăm titlul la puricat: “Machine Gun Preacher”. Mi se pare trist, foarte trist, extrem de trist să poţi să spui o asemenea anomalie.

Regizorul Marc Forster a facut o treaba destul de buna cu aceasta productie, insa parca pe tot parcursul filmului nu resuseste sa atinga “notele inalte” si parca nu resueste sa transforme un film bun intr-unul foarte bun.

Ceea ce m-a deranjat e ambiguitatea morală a personajului, un arhanghel înarmat (organizaţia lui Childers se cheamă Angels of Africa), un fel de Sfîntu Gheorghe modern care luptă „cu Biblia într-o mînă şi cu AK47 în cealaltă”.

în vreme ce scenariul se concentrează în totalitate asupra conflictului central: lupta binelui cu răul, Forster nu are cum să redea mai bine ce se întâmplă în sufletul lui Childers.

Machine Gun Preacher este de departe cel mai bun film al lui Butler și sper să continue să facă o treabă serioasă ca aceasta. Motivul pentru care, în cele din urmă, filmul eșuează, nu are nimic de-a face cu interpretarea sa

“Machine Gun Preacher” este lipsit de subtilitate sau de imaginație vizuală.

În care Gerard Butler își întărește statutul de unul dintre cei mai lipsiți de farmec actori.

Machine Gun Preacher reușește să mențină un echilibru între acțiune și dramă, se folosește bine de locațiile avute la dispoziție și sărbătorește cu grație ideea de a face bine, oricare ar fi motivațiile sale.

Clișeele sunt tot atât de multe precum gloanțele irosite…

E extraordinar să-l vezi pe Butler într-un rol cu adevărat bun (…). În ciuda eforturilor sale, filmul lui Forster, deși nu încearcă să lovească pe nimeni, nici nu reușește să-și atingă ținta.

A avea un bărbat atât de complicat ca personaj principal este o binecuvântare pentru orice regizor, dar, în același timp, este și un blestem, și din cauza asta filmul are de suferit.

Filmul a fost regizat de către Marc Forster („Monster’s Ball”), după un scenariu de Jason Keller, care e eficient în fiecare scenă, dar pare nehotărât încotro vrea s-o apuce și cu privire la ce vrea să spună.

Povestea scrisă de Jason Keller bâjbâie fără o destinație precisă, iar regizorul pare copleșit de complexitățile ei de natură etică și politică, nereușind să împace cele două părți opuse ale personalității eroului.

un personaj în căutarea unui film.

E ca și cum Machete ar fi fost refăcut ca momeală pentru premii.

Nu-i de mirare că Butler a acceptat acest rol: i se potrivește de minune – jumătate sfânt, jumătate psihopat.

Ce film ciudat.