Dacă vă plac scrierile lui Bret Easton Ellis și Cronenberg în variantă (totuși) light, Maps to the Stars e pentru voi. Dacă vreți să empatizați cu personaje de care să vă pese, priviți în altă parte.

Maps to the Stars satirizează întreaga industrie cinematografică de la Hollywood (cartier din Los Angeles unde se şi întâmplă acţiunea); ţine atenţia trează până la ultima scenă (tocmai prin gradarea pe care Cronenberg se pare că a ajuns să o controleze într-un mod măiastru-ireproşabil); creează caractere nu neapărat puternice, cât psihotic-nebune, aflate într-o permanentă falsitate – sau cel puţin întru un fel de escapism trist.

Maps to the stars este un dezastru. Este un film plictisitor și deprimant.

Julianne Moore si Mia Wasikowska sunt vedetele filmului, fiecare dintre ele transmite cu inteligenta artistica acea fibra bolnava, adanc bolnava si mustind de puroiul patologic al traumelor dobandite sau innascute.

Maestrul canadian în horror înlătură stratul de la suprafață a Hollywoodului pentru a descoperi o erupție cronenbergiană magnifică a unor familii torturate, a unui comportament reprobabil și a violenței extreme.

Schimbările bruște în ton sunt neobișnuite, dar filmul este amuzant, morbid și are un aer de satiră.

Pentru un film care are atât de multe probleme, acesta este unul dintre cele care pot fi urmărite.

Cronenberg nu se îndepărtează niciun pic de la a privi în ansamblu o lume care nu doar constă în impulsuri distructive, ci este creată să le dezvolte.

„Maps To The Stars” nu este îngrozitor. Nu este cel mai prost film pe care l-a făcut Cronenberg. Dar, este o foarte mare dezamăgire.

Un film captivant și extraordinar de înfiorător despre Hollywoodul contemporan.

Pare mai mult ca o farsă decât ca o prezentare coerentă a Hollywoodului din secolul 21, chiar dacă sunt câteva frânturi de adevăr aruncate pe ici, pe colo.