Apasator, greoi, fara cenzura si taios in constructia personajelor si a situatiilor, filmul nu este deloc unul comercial. Si asta nu poate fi decat de bine, daca vrei o alternativa la filmele romanesti de decor.

Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor nu este filmul care să aducă un suflu nou în cinematografia românească, dar este cu siguranță un debut promițător.

Luaţi-l pe ţăranul lui Pavlu. Un inadaptat într-o lume care nu-i seamănă. […] Ce simte el pentru Meda? Dar pentru soţia dispărută? Nu spune o vorbă. Tace, tace, tace, şi iar tace. Şi totuşi, dincolo de tăcerile acestea cumplite, gâlgâie dragul, nevoia, iubirea (au, ce vorbă!) pentru puştoaica asta pe care o va pierde şi în faţa căreia e incapabil să se mărturisească.

O treabă bună, dar nu suficient de bună pentru că povestea rămâne una profund neplăcută de la început și până la final.