A Million Ways to Die in the West (2014)

Urma scapă turma

Premieră:
06-06-2014
Durată:
116 minute
Distribuitor:
Angela Georgiana Alexandru – CineAmator
Obraznic si arogant, filmul pluseaza atat cat poate pe glumele colorate, pe efectul de scarbire si pe exagerarile generate de aceste elemente. Pentru genul caruia ii apartine, filmul livreaza nimic mai mult si nimic mai putin decat o comedie care obliga la rasete.
Andrei Mutuligă – Cinefilul de serviciu
“A Million Ways to Die in the West” este, de fapt, o înșiruire de gaguri din primul și până în ultimul minut, unele foarte reușite, altele mai deloc, toate însă formând un întreg suficient de amuzant pentru a descreți chiar și frunțile celor mai posomorâți dintre noi.
Ionuț – Filme-cărți
Da, știu, jumătate din gaguri au fost răsuflate, cele mai bune poante au fost utilizate în trailer, Seth a arătat pe ecran la fel de destins ca un pui înfipt în frigarea rotisorului, iar filmul însuși pare o succesiune de momente de stand-up comedy cu accente cam de mahala ceea ce poate deranja morala puriștilor. Acum ce pot să spun… umorul e o chestiune personală.
Gruia – metropotam
In primul rand, chiar nu inteleg felul in care a fost tradus titlul filmului in romana: A Million Ways to Die in the West / Ultimul scapa turma. Se putea foarte bine traduce prin Un milion de moduri prin care poti muri in Vest, nu?

Asa, titlul filmului in romana n-are nicio noima… Dar e ok, nici filmul in sine n-are nicio noima, iar noi am simtit ca o sa murim de plictiseala (posibil ca plictiseala sa se numere printre cele un milion de moduri prin care poti muri in Vest).

Andra Chirila – Orașul meu
Daca esti fanul filmelor de comedie neconventionala, atunci A Million Ways to Die in the West / Urma scapa turma, creat de parintele Family Guy, Seth MacFarlane, este un must-see in aceasta vara.
Cristina Zaharia – Port.ro
O parodie western, comedie despre clişeele genului, o pastişă fără ruşine. Şi, cine e cât de cât familiarizat cu scenariile şi poantele sexiste, misogine şi aproape porcoase ale lui Seth MacFarlane (v. Family Guy, Ted) ştie la ce să se aştepte.