Deci pentru mine cumva regia si scenariul au tras lucrurile in jos – dar nu suficient cat sa ma declar dezamagita.

E o poveste biografică simplă, o idilă de vis cu o durată efemeră.

Marilyn Monroe acaparează întregul fir epic, scenele dintre tânărul aspirant regizor şi actriţă americană atât de misterioasă punând în evidenţă multe detalii siropoase pe care uneori le detest, dar care, în cazul de faţă, au conferit filmului întrega magie.

My Week with Marilyn are o graţie aparte care pluteşte pe deasupra tuturor defectelor, în buclele pline de clăbuci ale lui Michelle Williams în timp ce cântă în cadă, în coloana sonoră jucăuşă, în tandreţea ca de la bunică la nepot dintre Sybil Thorndike şi Colin sau în tensiunea atât de british a unui cast întreg care aşteaptă două ore în costume de epocă. Când zici „un film de Oscar” există două variante: în sensul bun sau în sensul rău. Chiar dacă la filmul lui Simon Curtis se potriveşte mai bine a doua variantă, el totuşi merită văzut.

“My week with Marilyn” este o poveste frumoasa, iar Michelle Williams se implica destul de bine in rol. Este pur si simplu vorba de o saptamana petrecuta alaturi de frumoasa Monroe si se poate spune chiar ca Oliver nu este un personaj foarte bine conturat. Este pus accentul pe vedeta acelor ani, pe acel personaj feminin care se juca cu sentimentele barbatilor si cu mintea lor. Insa merita vazut pentru ca actorii isi interpreteaza bine rolurile si pentru ca povestea este interesanta (desi nu e nimic diferit fata de ce stiai despre Marilyn).

O privire inteligentă asupra uneia dintre cele mai mari stele ale Hollywood-ului: sapă adânc și dă peste aur.

My Week With Marilyn e un film corect: nu pretinde că ar oferi o poveste foarte detaliată, dar reușește să ofere multă plăcere și distracție…

În vreme ce restul filmului nu contează, interpretarea lui Williams face să merite călătoria.

Michelle Williams reușește, în rolul lui Marilyn Monroe, o interpretare demnă de Oscar, transformându-se, mai degrabă, ea însăși în Monroe decât să joace un rol.

Filmul pare a fi o recreare a modului în care se făceau filme la Pinewood Studios în acea vreme. Dar asta nu contează. Foarte puţin contează şi ceea ce se întâmplă în faimoasa săptămână. Ceea ce contează este interpretarea lui Michelle Williams.

Dna. Williams face tot ceea ce poate, iar câteodată asta este suficient.

Marilyn, interpretată de Michelle, este ceva de văzut, dar nimic din filmul acesta nu se apropie de şarmul ei.

Filmul este încântător atât timp cât Williams este pe ecran.

Frumuseţea lui Monroe a fost unică. Nimeni, nici chiar Williams, nu o poate reproduce. Ceea ce Williams reuşeşte, cu pricepere şi multă emoţie, este să prezinte sentimentele şi insecurităţile lui Monroe.

Michelle Williams o interpretează pe Monroe şi este superbă. Iar ăsta este singurul motiv pentru care merită văzut filmul.

Câteodată foarte amuzant, iar alteori emoţionant, filmul este drăguţ, dar departe de a fi o dramă biografică.