Filmat profesionist, cu personaje si situatii credibile prezentate intr-o maniera accesibila, O luna in Thailanda este o fresca a tinerilor contemporani, a iubirilor si regasirilor, pe care cei mai multi le-am experimentat.

tocmai această lipsă de contur a personajelor (de exemplu, toți vorbesc fără greșeală, „citeț”, deși e revelionul…) conduce la absența unei minime tensiuni, rezultatul fiind o sărăcie conceptuală vizibilă. Sau e cauza?

Nu te aştepta ca O lună în Thailanda să fie un film perfect. Scenele de karaoke ni s-au părut surprinzător de lungi, bugetul prea mic se vede în câteva secvenţe mai chinuite decât ar fi trebuit, iar scenariul scris de Negoescu în colaborare cu Vlad Trandafir are câteva momente de ezitare, probabil în spiritul protagonistului său. Chiar şi aşa, acest debut merită să i se dea o şansă, pentru că reprezintă o nouă direcţie.

O lună în Thailanda e un debut onest (trăsătură comună a filmografiei lui Negoescu) şi promiţător, din partea unui regizor talentat şi sigur pe el în ceea ce priveşte felul în care trebuie să arate un film şi lucrul cu actorii (naturali şi confortabili în roluri).

Fără îndoială, O lună în Thailanda e un film necesar. El vine să umple un teren aproape viran în care bornele cu plus sunt Mungiu, Puiu et alii, iar cele cu minus nu vi le mai zic că le ştiţi şi singuri.

Filmul de debut in lungmetraj al lui Paul Negoescu e un pas cu dreptul si un indemn de a-i urmari evolutia in viitor. Este prima pelicula care aduce pe ecranele acestor ani ceva din emotia autentica a problemelor de viata si de suflet cu care se confrunta un tanar al zilelor noastre.