acest remake claustrofobic al clasicei drame n-are nimic nou de spus.

Nu e nimic care să conteze la finalul acestei lungi drame.

N-am reușit să-mi dau seama de ce a trebuit să fie spusă din nou această poveste

Rezultatul final pare complet inutil.

nu poți să nu te întrebi ce i-a motivat pe toți cei implicați în acest proiect, condus de regizorul Michael Noer, să dorească să spună din nou această poveste, în afară de masochism.

Deși Charlie Hunnam și Rami Malek fac tot ce pot, nu au nicio șansă să-și facă personajele la fel de memorabile precum Steve McQueen și Dustin Hoffman în originalul din 1973.

Lucrând pe un scenariu de Aaron Guzikowski, Michael Noer pune camera acolo unde trebuie și adaugă un interludiu steril parizian, dar nimic care să iasă în evidență.

Inteligent, dublează secvențele de acșiune, dar e la fel de lipsit de viață ca și predecesorul său. Doar că în moduri diferite.

Nu, nu e. Acesta este răspunsul la întrebarea evidentă dacă remake-ul lui Michael Noer la clasicul Papillon cu Steve McQueen și Dustin Hoffman este la fel de bun ca originalul.

Nu e nicio voce autentică în narațiune, nimic distinctiv în imagine