Pina nu este un film, este o experienta pe care poti sa alegi s-o traiesti si sa te bucuri de ea sau pe care poti s-o ignori pentru ca nu-ti ofera nimic din lucrurile cu care Hollywood-ul ne-a obisnuit. Pina este o capodopera doar daca alegi s-o vezi asa, dar stim sigur ce este aceasta realizare: o dovada a faptului ca dansul poate fi eliberator si ca este o arta dintre cele mai frumoase.

Dincolo de îndrăzneala relativ redusă a lui Wenders în a-și exprima propria viziune vizavi de acel fenoment coregrafic, 3D-ul său chiar aduce mișcarea mai aproape, iar elementele de decor – care pentru un ochi neantrenat nu însemnau mare lucru – primesc acum o calitate tactilă și o vizualitate detaliată. Poate sufăr doar de primul șoc al 3D-ului aplicat pe artă, pe corp – un 3D cu o cu totul altă prezență și volum, un corp constitutiv al filmului.

Nu e un film facut pentru cei din industrie sau pentru cei educati in domeniu, e un film care vrea sa aduca arta Pinei in fata tuturor, si daca vrei sa vezi unele din cele mai gratioase si puternice imagini puse pe pelicula de cativa ani incoace, acesta este filmul tau.

Structura filmului nu e revoluţionară (scenele alternează… metronomic între talking heads şi scene de dans), dar realizarea tehnică îţi taie răsuflarea.

„Pina” este o experienta deosebita pentru ca reda cu ajutorul 3D-ului (pe deplin justificat aici) carnalitatea coregrafiilor Pinei Bausch din spectacole, slujind idealul estetic al acesteia – de a obtine o forma artistica totala.

Nu există personaje, o acţiune, ci doar dans. Dans, dans şi iar dans. Nu ştii exact ce se dansează, ce vor acele mişcări să transmită. Asta am admirat cel mai mult la Pina. Te lasă să-ţi aduci interpretarea, să-ţi construieşti propria viziune.

Filmul 3D despre dans al artiștilor germani Wim Wenders și Pina Bausch este obligatoriu de văzut de către toți fanii dansului de pretutindeni, care se vor pierde complet în momentele de dans stranii și hipnotice.

Un film impresionant, care folosește cu inteligență tehnologia 3D. Un film cu claritate și pasiune.

E cu adevărat surprinzător să-l vedem pe Wim Wenders recurgând la tehnologia 3D, însă această tehnică funcționează perfect pentru a captura grația din opera coreografei germane.

Copleșitor pe de-a-ntregul, din păcate, acest film nu reușește să ofere informații cu adevărat interesante despre fascinantul său subiect.

E un testament simplu, dar plin de afecțiune, și probabil exact așa cum Pinei i-ar fi plăcut.