Premieră:
20-05-2011
Distribuitor:
Veronica Placintescu – metropotam
Aceeasi veche poveste cu aventura, acelasi Jack care isi improvizeaza evadarea din cele mai haioase si totodata dificile situatii, putina dragoste care sa ne aduca aminte ca vizionam totusi un film american, dar nu exagerat de multa, ca sa nu pierdem din vedere ca avem de a face cu o mana de oameni seriosi, fie ei si americani.
Alexandru Diaconu – Raluk
Primul a fost foarte bun pentru ca a surprins placut. Al doilea a pornit cu asteptari mari, dar a fost cel mult bunicel. Pe al treilea, de la un punct incolo l-am urmarit doar pentru a vedea ce se intampla cu personajele. Per total, deci, trendul era negativ pentru seria Piratii din Caraibe si, din pacate, asa a ramas.
Andreea – FilmeTari
Cred ca nici daca ai vrea, nu ai putea sa gasesti ceva sa nu-ti placa la filmul asta. Interpretarile au fost impecabile, povestea originala, iar personajele interesante, captivante si carismatice.
Betsy Sharkey – L.A. Times
Personajul lui Johnny Depp, căpitanul Jack, aduce tot umorul în cea mai nouă parte a francizei ”Pirații din Caraibe”, care, însă, a cam intrat la apă.
Bob Mondello – NPR
A fost filmat în 3D, poate pentru a-i da mai mult volum decolteului lui Cruz (ok, acesta nu e adevăratul motiv. Cel mai probabil cineva s-a gândit că ochelarii 3D va ajuta la întunecarea efectelor speciale suficient de mult încât să nu-ți poți da seama cât de surprinzătoare sunt).
Owen Gleiberman – Entertainment Weekly
Este un act eficient de piraterie pentru că îți fură încet-încet tot entuziasmul.
A.O. Scott – N.Y. Times
Este de departe cea mai puțin ciudată parte a ”Piraților” de până acum, fără acea exuberanță de benzi desenate și fără acele efecte speciale stranii care făceau deliciul predecesoarelor părți.
Jason McKiernan – FilmCritic
Acest film este o parte a patra dezamăgitoare dintr-o serie al cărui potențial financiar încă este ridicat, dar din punct de vedere creativ s-a terminat.
Laremy Legel – Film.com
Ca să fiu corect, trebuie să recunosc că Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides are toate ingredientele care te-au făcut să îndrăgești această franciză. Însă faptul că sunt folosite neglijent și nu sunt lăsate să se coacă suficient e doar un neajuns al echipei creative.
Drew McWeeny – HITFIX
E uimitor cum poți face dintr-un film cu pirați zombie și sirene ucigașe unul plictisitor, dar ăsta nu e cel mai mare păcat al filmului. (…) Cum poți să-l filmezi în Hawaii și să faci un film plictisitor? Cum poți să filmezi în 3D și să faci un film atât de puțin interactiv din punct de vedere vizual? Oh, știu… îl angajezi pe Rob Marshall ca regizor.
Helen O’Hara – Empire
O poveste mult prea complicată și niște personaje prost conturate distrag atenția de la șarmul căpitanului Jack, pe care încă îl are.
Peter Travers – Rolling Stone
Marshall merită aprecieri pentru că a readus ”Pirații” pe linia de plutire. Dar, să fim realiști, el nu face altceva decât să șlefuiască un mare rahat.
Ray Bennett – Hollywood Reporter
Johnny Depp se întoarce în plină formă în pielea lui Jack Sparrow, pentru a patra sa aventură în Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides, un film mult mai serios, în mâinile noului regizor Rob Marshall, iar datorită Penelopei Cruz și mult mai sexy.
Înainte de toate, vreau să spun că nu urăsc filmul ăsta, nu pot spune că nu-mi place. Dar nici nu pot spune că-mi place. În schimb, m-am bucurat de timpul petrecut în compania lui, numai că la final m-am simțit ca și cum… asta-i tot? Pe bune?
Chris Tilly – IGN
E imposibil să nu remarci că Disney și Depp au dus această serie la limită și că poate nu ar fi o idee rea să pună capăt Piraților pentru totdeauna.
Peter Bradshaw – The Guardian
On Stranger Tides este destul de lung, la peste două ore și un sfert, iar unii fani ar putea să simtă că primesc mult prea mult din ceva bun.
Roger Ebert – Chicago Sun Times
„Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides” este exact ce te aștepți să fie. Este lung, scump și impresionant. (…) Dar, pentru mine, nu-i suficient.
Anthony Morris – The Vine
După ce s-a renunțat la toate celelalte personaje plictisitoare – practic la toți în afară de Johnny Depp și Geoffrey Rush – Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides se află gata să repornească la drum (sau de un re-boot, în jargonul de la Hollywood) cu o poveste care, de data asta, chiar are sens.
Ilan Preskovsky – Channel 24
Doar pentru că este cel mai scurt episod al seriei Pirates of the Caribbean, nu schimbă cu nimic faptul că două ore și un sfert este totuși prea mult pentru un amărât de film cu pirați, bazat pe o plimbare prin parcul Disney.
Jack Sargeant – FilmInk
Atunci când vizionezi un film ca Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides, pe la jumătatea sa, trebuie să recunoști că te distrezi urmărindu-l.
Demetrios Matheou – The Independent
Uitându-mă la cea mai nouă parte a seriei Pirates of the Caribbean, trebuie să spun că m-am simțit pur și simplu păcălit.
Christy Lemire – China Post
Cu o lungime de 2 ore și 16 minute, “Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides” – a patra parte a acestei francize Disney ridicol de profitabilă – este cea mai scurtă dintre toate. Dar, cu toate astea, tot pare mult prea lungă și complicată.
Russell Baillie – New Zealand Herald
Această a patra parte a ”Piraților” reprezintă o îmbunătățire față de precedentele, dar nu una consistentă.