“Welcome back, Disney World! Si putem spune cu mana pe inima, chiar ne-ai lipsit! Doi dintre partizanii Disney, Ron Clements si John Musker (Treasure Planet, Hercules, Aladdin, The Little Mermaid) readuc spiritul vechilor povesti alaturi de care am copilarit fiecare dintre noi. Si, surprinzator ori nu, o fac chiar foarte bine.

Recunosc ca sunt un mare fan al desenelor Disney si am vanat fiecare stire despre noua creatie, am asteptat cu sufletul la gura aparitia si pe ecranele romanesti, m-am bucurat de nominalizarea la Globurile de Aur si de cea la Oscar, am savurat fiecare secventa si am fost incantata de rezultat insa nu stiu de ce, cumva maiestria realizarii care combina cu mult gust toate ingredientele succesului n-a reusit sa-mi atinga acea coarda sensibila a sufletului.

Am avut la inceput temeri ca voi viziona un nou The Beauty and the Beast stilul Disney. Evident The Beauty and the Beast este un desen animat minunat, amuzant, dar nu imi doream sa vad un film asemanator. Din fericire The Princess and the Frog iese din orice tipar de desen animat clasic. Este muzical, ilustrativ pentru un anumit spirit, amuzant, neasteptat si plin de rasturnari de situatie. Cliseele sunt ceva de care nu trebuie sub nicio forma sa va temeti pentru ca nu gasiti asa ceva in The Princess and the Frog.

Disney, compania care a imortalizat frumuseţi palide precum Alba ca Zăpada, a realizat un basm despre o eroină de culoare, un personaj ai cărei umeri par prea slabi pentru a susţine toate speranţele care s-au pus în povestea ei.

Este un film de valoare medie, departe de Toy Story.

Ceea ce contează este că Tiana reuşeşte atât ca broască, dar şi ca fată, că visele devin realitate, că răul este îndreptat, că dragostea învinge şi că muzica uneşte nu numai prinţesa şi broasca, ci şi copiii şi adulţii.

Animaţia este superbă, eroina este perfectă iar animalele amuzante.

„The Princess and the Frog” pare o creaţie venită din vremuri de demult, având în vedere că, în ziua de azi, copiii cresc cu animaţii 3D. Efectul este însă exact invers. După ce suntem bombardaţi cu atât de multe animaţii realizate pe computer, acest film pare proaspăt – o descoperire, sau o redescoperire, depinde de vârstă.

Aceasta reprezintă ceea ce înseamnă animaţie clasică. Nu 3D! Nu ochelari! Nu bilet la suprapreţ! Nu nebuni împătimiţi ai acţiunii lispite de sens! O poveste! Personaje! O intrigă!

Disney redescoperă animaţia clasică şi valoarea unei poveşti captivante.

Privind ultima creaţie Disney, poţi simţi nerăbdarea animatorilor de a reveni la desenul manual, la creaţia 2D.

The Princess and the Frog marchează revenirea companiei Disney la animaţia 2D, un film care, cu siguranţă, îi va încânta pe cei mici.

Una dintre calităţile filmului este faptul că eroina este un fel de anti-prinţesă. Nu este deloc interesată să fie salvată de un prinţ în armură de cavaler – este foarte fericită să muncească singură pentru a-şi realiza idealurile.

Frumos desenată şi perfectă pentru copii, dar nu este povestea Disney clasică pe care ne-am fi dorit-o.

E ca o călătorie revigorantă prin trecutul lui Disney, în sens pozitiv.

După ce-am văzut The Princess and the Frog m-a cuprins un sentiment de nostalgie, de care nu-mi imaginam că sunt capabil. Muzica remarcabilă, vocile deosebite şi animaţia superbă s-au combinat într-o operă de artă stranie şi elegantă, pe care abia aştept să o revăd.

Un film foarte drăguţ şi foarte accesibil copiilor.

Disney a riscat când a decis să revină la animaţia clasică, la demodatul gen muzical şi la şi mai demodatul basm. Sau, mai bine spus, ar fi riscat dacă nu avea nişte regizori experţi (John Musker şi Ron Clements), o echipă incredibilă de animatori şi un compozitor (Randy Newman) în plină formă.

The Princess and the Frog caută să revitalizeze animaţia muribundă 2D strivită sub piciorul greu al CGI-ului şi brand-ul „prinţesei”, care, de obicei, aducea o mulţime de bani, dar nu a mai făcut-o într-un mod substanţial de la Beauty and the Beast, din 1991.