Filmul acesta este atât de palpabil, încât fiecare scenă îți pare o amintire proprie, sau desprinsă din poveștile unei prietene.

Faptul că filmul nu pierde vremea cu prea multă expozițiune e un atu: din cîteva tușe, Bergman reușește să-i contureze Pamelei un portret energic, de tînără mereu în mișcare, și în același timp să-i prezinte mult mai oblic motivațiile adînci.

O poveste bine observată despre exilul unei femei şi o logodnă nefericită.