S-ar putea ca unora să nu le placă incertitudinea din final. Dar ultima creaţie ce poartă semnătura celui considerat cel mai mare regizor american în viaţă este un thriller clasic, pentru care l-ar invidia chiar şi britanicul Alfred Hitchcock.

Shutter Island ni s-a parut departe de a fi o capodopera. Cum ni se pare imposibil ca Scorsese sa aiba atatea hibe intr-un singur film, putem trage concluzia ca toate „scaparile” si falsurile sunt intentionate, poate pentru a accentua atmosfera vremii, poate pentru a contribui la impresia onirica a intregului esafodaj al realitatii tremuratoare din mintea personajului principal. Discutabil.

Shutter Island este un film ce nu trebuie sub nicio forma ratat. Un apogeu genial al colaborarii lui Leonardo DiCaprio cu maestrul regizor Martin Scorsese. Un thriller plin de suspans si tensiune ce ne va tine continuu cu sufletul la gura.

Scenariul Laeta-ei Kalgogridis, care este bazat pe romanul de succes al Dennisei Lehane, se transformă încet-încet în cel mai teribil adversar al lui Teddy – nu-l lasă să se odihnească niciun pic; cu fiecare pas pe care-l face, acesta întâlneşte noi obstacole în cale.

S-ar putea să vedeţi critici plângându-se de finalul incert al filmului. Această incertitudine împiedică Shutter Island să pară un film perfect la prima vizionare. La a doua, însă, ceva mă face să cred că s-ar putea să nu vi se mai pară la fel.

Martin Scorsese reinvetează noţiunea de film noir, transformând acest gen în ceva unic, numai al lui.

Shutter Island este un mister, gata să fie elucidat, îţi dă senzaţia unei poveşti de tabloid, iar, pe alocuri, se doreşte a fi prea grandios, de parcă artificiile pe care le adaugă pentru a îmbogăţi poveatea – amintiri din Holocaust, mustrări de conştiinţă şi controlul minţii – l-ar face un film mai personal. Dar nu îl fac.

După ce a obţinut şi mult aşteptatul Oscar, pentru The Departed, Scorsese cred că şi-a propus să se distreze puţin. El nu vrea să fie luat în serios aici. Acesta nu e Taxi Driver sau GoodFellas şi nici măcar Alice Doesn’t Live Here Anymore… Să sperăm că acesta nu reprezintă decât o scurtă digresiune de la cariera sa senzaţională. O ocazie de a se juca cu tot ce-i oferă arta cinematografică, aşa cum spunea Orson Wells. Este, probabil, cel mai comercial film al lui Scorsese.

Încă de la început, culoarea filmului e palidă, mişcările camerei evocă anxietate. Nimic nu este aşa cum pare. Ceva îngrozitor se apropie. Din păcate, acel ceva este filmul însuşi.

Spiritul lui Alfred Hitchcock încă mai există şi rezistă bine în ultima creaţie a lui Martin Scorsese, Shutter Island.

Este un film de serie B făcut de oameni de serie A, Scorsese punându-ne în faţă cel mai comercial film al său de la Cape Fear încoace (ba, poate chiar mai comercial decât acesta). Shutter Island reprezintă un exerciţiu îndrăzneţ pentru Scorsese, care încearcă astfel să facă un film de serie B, de tipul celor cu care a crescut. Am apreciat la el stilul, atmosfera, regia şi interpretarea lui Leonardo DiCaprio.

Scorsese gets his Hitchcock on

Acesta reprezintă un triumf al cinematografiei. Şi – un ultim lucru. Michelle Williams e mortală.

Deşi cu un deznodământ dezamăgitor, acesta este totuşi Scorsese. Ceea ce înseamnă cinema la cel mai înalt nivel.

Shutter Island oferă un cinema gotic somptuos, încântător, înfiorător.

Aşa cum ştie oricine este familiarizat(ă) cu filmografia lui Scorsese de dinainte de The Departed, acesta a realizat câteva capodopere impresionante. Iar acum, oricine a văzut Shutter Island poate spune că a mai făcut una.

Filmul este unul sclipitor, cu o poveste spusă elegant. care generează un suspans real.

E îngrozitor. Nu numai că este plin de toate clişeele ridicole ale anilor ’50, dar include şi cele mai multe răsturnări de situaţie văzute vreodată în filme, de la The Village al lui Shyamalan. Adică, scuze! Dar nu pentru asta mergem să vedem un film de Scorsese.

Shutter Island nu reuşeşte să convingă nici ca thriller noir, dar nici ca horror psihologic.

Misterul unei dispariţii imposibil de explicat se transformă într-o explorare captivantă a existenţei umane, a sănătăţii mintale şi a adevărului.

În momentul în care halucinaţiile lui Daniels (prezente şi până atunci, dar mai discret) încep să preia controlul asupra filmului, atunci apar necazurile pentru Scorsese.