„Spotlight” are toate atuurile pentru a putea rămâne în istoria cinematografiei ca un „All the President’s Men” al generaţiei momentului.

Şi totuşi, nu în tonul neaşteptat al redării stă unicitatea lui Spotlight, cât în curajul şi capacitatea sa de a aduce pe ecran un adevăr de o frumuseţe, simplitate şi profunzime tulburătoare.

McCarthy are de a face cu un subiect cumplit, dar filmul are dezvoltarea unui thriller polițist bine spus.

„Spotlight” este extrem de impresionant nu doar pentru importanța poveștii pe care o spunce, ci și pentru cât de mult efort și talent a fost implicat pentru ca acea poveste să fie prezentată în cel mai bun mod.

Tratează conținutul său și personajele cu un respect rar întâlnit printre filmele biografice de același calibru din industrie.

Totul funcționează în acest film, ceea ce este potrivit, având în vedere că viziunea sa a eroismului implică aă vii la serviciu de dimineață și să-ți faci datoria.

„Spotlight” este genul de film în care o scenă cu un grup de reporteri stând la discuții cu mai marii bisericii, luându-și notițe în liniște, devine o secvență captivantă.

Keaton și Ruffalo conduc o distribuție excepțională de actori care nu ar fi putut avea o implicare mai mare de atât.

Spotlight este despre puterea jurnalismului de investigație, despre binele pe care acesta îl poate face, dar, totodată, este și despre răul pe care oamenii – și instituțiile – îl pot face.

Este un exemplu în care toate elementele realizării unui film de impact funcționează împreună aproape perfect.

În vreme ce „Birdman” a amplificat talentul lui Keaton, „Spotlight” se bazează pe el.

Nu există profunzime în personajele acestor reporteri.

Cu îndemânare și decență, spune o poveste importantă.