Faptul că își duce până la capăt demonstrația e lăudabil, iar steadycam-ul final, inteligent, dă noi conotații unei soluții comune (până la golirea de sens) găsite de regizorii care nu știu cum să își încheie filmele.

E satiric până aproape de final, când Brüggemann pune sub semnul întrebării ce a criticat până atunci, într-o splendidă întorsătură de scenariu.

Filmul este cutremurător, tranşant, revoltător şi de o subtilitate acidă, greu de digerat.

Multe scene din Kreuzweg au duritatea lui Haneke, altele perversiunea morala a lui von Trier iar altele cinismul lui Bunuel.

Totul este controlat cu multă intensitate, deși este o dramă care respectă toate regulile

Ascetic și fără urmă de ezitare, filmul vorbește despre sacrificiul capital al devotării religioase și poate nu oferă spectatorului prea mult confort, dar îi oferă multe lucruri la care să se gândească mai apoi.

O decădere remarcabilă, riguroasă, în iad a unei adolescente germane.

Bine realizat și construit, filmul reprezintă un portret al unei fete catolice, care încearcă să găsească drumul în viață printr-un labirint al culturii sataniste (normalitate) și a păcatului (atracția pentru un băiat).