Forţa poveştii merge, practic, din aproape în aproape, replicile cad pe tine ca nişte ace iar în 90 de minute de film pur şi simplu uiţi să-ţi schimbi poziţia în fotoliu.

Este un film care pune accentul pe “i” atunci când susține că unele cuvinte pot valora atât de puțin pentru cel care le spune și atât de mult pentru cel care le aude.

Aici totul e doar de suprafață, însă nu ca abordare-cinematografică-a-superficialității/suprafeței, ci ca maximă adîncime atinsă.

Stockholm merită apreciat pentru modul în care ne-a prezentat o poveste despre cuceririle de-o noapte și despre consecințele ce pot să apară. Interpretarea oferită de cei doi actori e autentică. Personajelor lor conving chiar și atunci când își schimbă complet atitudinea.

O meditație minimalistă și răvășitoare asupra pericolelor cu care se confruntă iubirea adolescentină, care atrage atenția asupra acestui regizor, unul care și-a creat deja un stil propriu.