Probabil ca n-am fost doar eu luata prin surprindere de cliseele si liniaritatea lui Super 8, dar recunosc de asemenea ca multi vor fi inamorati de ele: este un joc al extremelor, unde se vor prinde-n hora cei de varsta mijlocie si cei din generatia noului mileniu. Eu sunt pe dinafara.

N-a fost el chiar Super. Nici macar de 8. Dar nostalgia dupa varsta fantastica si indrazneata a copilariei (cand orice e posibil) s-ar putea sa te prinda. Sau nu.

L-as fi numit un film inedit daca nu ar fi adus putin cu Cloverfield. L-as fi considerat interesant si misterios daca undeva pe la jumatate nu ne era aratat si monstrul (si nu e spoiler ca apare si in trailer). L-as fi laudat pe Abrams, dar a alocat mai mult timp sa numeasca orasul si benzinaria dupa numele rudelor sale. Si l-as fi considerat reusit, dar nu este.

Are tot ce-i trebuie unui film de actiune: efecte speciale din plin care sunt foarte reusite, scene de urmarire din plin si multe secvente care te tin pur si simplu cu sufletul la gura.

Si mai castiga filmul si prin incontestabilul profesionalism al echipei de productie, care ne furnizeaza un scenariu viu, alert, care curge spectaculos si care iti lasa prea putin timp ca sa sesizezi toate inadvertentele…care sunt multe din pacate.

Cu totul, filmul va trezi cinefililor stări melancolice amintindu-le vremurile când îl urmăreau pe drăguţul extraterestru al lui Spielberg spunând „E.T. phone home!”.

Frumos, antrenant și spectaculos, Super 8 este de departe cel mai bun film al acestei veri – al mai multor veri!

Un film minunat, nostalgie nu doar pentru trecut, ci și pentru un stil de filmare, când publicului tânăr i se spunea o poveste și nu i se arunca pe cap scene agresive de acțiune.

Povestea face din Super 8 un film antrenant, iar actorii îl fac și mai interesant.

Acest film, pur și simplu o frumusețe, te va vrăji.

O călătorie în timp în lumea minunată a tinereții lui Spielberg, via J. J. Abrams.

Ca și filmele lui (Abrams) precedente, „Mission: Impossible III” și „Star Trek,” Super 8 este un pachet ademenitor, dar aproape fără substanță.

Acest amestec de două sensibilități cinematografice diferite, deși eficient pe alocuri, în cele din urmă nu este atât de captivant și de emoționant pe cât am vrea să fie.

A făcut J.J. Abrams cel mai bun film al său? Sau cel puțin unul care se apropie de acest statut?

Pe lângă alte chestii cool pe care le poți găsi în acest film, cel mai mult m-au impresionat copiii. Mi-am amintit ce grozav era, când eram mic, să plec de acasă, să mă întâlnesc cu prietenii și să facem orice ne trecea prin cap. Nicodată n-am fost prins. Niciodată. Niciodată n-am avut permisiunea…

Super 8 este echivalentul cinematografic al unei brize proaspete și răcoroase.

Super 8 amintește de The Monster Squad și The Goonies (deși îi lipsește umorul ambelor), se bazează pe șmecheriile vizuale din The Blair Witch Project și împrumută latura melancolică a filmului lui Rob Reiner, Stand By Me, o excelentă adaptare după nuvela The Body, scrisă de către Stephen King.

Super 8 este genul de film pe care nu-l întâlnești prea des în această perioadă a anului: un blockbuster de vară complet serios și fără ironie, fără referințe la cultura pop a prezentului și fără plasare de produse. (…) Și, deci, tot ceea ce rămâne este… o poveste. Și interpretări reușite. Și personaje bine conturate. Și emoții adevărate.

Deși nu zic că ar trebui să vă placă necondiționat, cred că Super 8 are suficiente lucruri bune care-l recomandă și reprezintă o evoluție frumoasă pentru Abrams, ca regizor.

Regizat de J.J. Abrams și avându-l pe Steven Spielberg ca producător executiv, acest film SF evident că arată bine. Este bine interpretat de către niște actori tineri și are momente cu adevărat remarcabile, dar, din nefericire, nu ajunge cu adevărat să satisfacă. Și, în mod regretabil, devine destul de previzibil.

Sunt multe lucruri de plăcut la Super 8, dar puține sunt noi.