The Age of Adaline este o poveste usor neconventionala, si daca sunteti fani ai iubirilor dificile, misterioase, perene si fascinante, acesta e filmul potrivit pentru voi.

Însă, dincolo de povestea cuminte şi fantastică, de distribuţia solară, filmul te prinde în mreje cu cele mai retro, mai elegante şi mai distinse costume pe care le-aţi văzut în ultimul timp.

Per total, recomand acest film mai mult ca un film care poate, pe alocuri, suscita anumite reflexii, plecand ca premiza pseudo-stiintifica cum ca unii oameni nu ar mai putea imbatrani datorita unor inlantuiri rare de evenimente, si nu ca un film de dragoste, pentru ca aici povestea urmeaza un scenariu tipic hollywoodian cu tot cu happy-end, si nu ne surpinde in niciun fel.

Cât de plăcut ar fi fost acest film al regizorului Lee Toland Krieger dacă n-ar fi fost atât de haotic.

N-am mai văzut un film care să te lase indiferent atâta timp și, în momentul în care tocmai erai pregătit să spui că e ok și atât, să devină atât de antrenant.

O poveste de dragoste minunată și suspect de interesantă prin felul în care se folosește de metafizică pentru a manipula sentimente.

Se-ntâmplă prea des ca parada Adalinei de rochii, genți și haine de epocă să țină locul unei experiențe cinematografice autentice.

Adaline este plăcut de urmărit și ne amintește că dragostea, chiar și atunci când e complicată sau dureroasă sau nu rezistă, este de preferat imortalității.

Deși în multe momente este absurd, Age of Adaline e suficient de bine realizat pentru a-și găsi fani printre amatorii de filme de epocă.

Blake Lively radiază într-o melodramă care e prea politicoasă pentru binele ei.

Regizorul indie Lee Toland Krieger a reușit să realizeze un film high-concept, care are un farmec inocent ce face trimitere la Epoca de Aur a Hollywoodului.