ferocitate și divertisment.

In afara de atmosfera, deloc de horror, si a lipsei acute de logica, noul Predatorul (The Predator, articulat) nu pare a avea defecte majore.

Filmul este o pelicula de actiune SF buna, dar nu pot sa o incadrez la filme Predator.

Franciza Predator se reinventează constant și asta nu este rău. Fanii originalului nu se vor regăsi în acest reboot, dar iubitorii de filme action vor avea parte de distracție.

Ceea ce ridică cu adevărat „The Predator” deasupra dezastrului care ar fi putut fi cu ușurință este modul în care Black și Dekker gestionează tonul.

Nu știu cine a fost cu ideea să-i dea pe mână acest sequel (de altfel, foarte talentatului) Shane Black, dar n-a fost o idee bună.

Regizorul și co-scenaristul Shane Black pare mai interesat să refacă magia filmului din 1987 decât să spună o poveste puternică, nouă.

„The Predator” nu a evoluat deloc.

O odă adusă succesului primului film, adusă plăcerii de a face filme pur și simplu pentru că se poate, nu pentru că ar trebui.

Problema cu Predator este că urmărim trei filme separate, lipite greoi ca niște piese de lego.

Ocazional nesavuros, iar uneori frustrant de amestecat, dar este suficient de divertisment sângeros ca în anii ’80 pentru a primi notă de trecere pentru fani.

Este categoric distractiv, iar fanii francizei vor aprecia elementele lui Black care aduc cu trecutul, dar și planul său pentru viitor, deși nu este un film memorabil.

Cu o distribuție fantastică și un ritm alert, este exact ceea ce te-ai fi așteptat de la un film care se numește The Predator.

Deși nu este înspăimântător și nu are suspans, este suficient de plăcut pentru a fi urmărit.