„The Walk” ramane o ispita demna din punct de vedere filmic. Incadraturile, montajul, sunetul, influentele si mostenirea unui om care a reusit imposibilul, lasandu-se momit de inchipuiri si nebunie (cum recunoaste el insusi) sunt realizate patrunzator. Filmului nu ii sade bine cu notele ridicole strecurate cand era mai serios totul si tonul parea stabil.

The Walk e de vazut pentru senzatiile sale tari, pentru personajul lui Levitt (interpretat foarte bine) si pentru metafora sa „anarhista”; iMax e cel mai potrivit loc.

Nebunia unuia este extrem de bine transpusa pe marele ecran, iar personajul care-i da viata este jucat extrem de bine.

Fara sa fiu deloc dezamagita, The Walk este mai mult decat simpla prezenta a lui Gordon-Levitt, care devine doar o mica rotita in marea poveste a lui Zemeckis. Filmul functioneaza ca un tot unitar, in pofida subiectului neasteptat, si pare sa capitalizeze cu brio toate emotiile spectrului uman.

Povestea reprezintă o inspirație universală și se recomandă în special celor care s-au rătăcit.

Nu este un biopic deosebit, dar experienta din IMAX 3D face sa merite efortul, in ciuda unei prime jumatati lente si a unor personaje neinteresante sau slab construite.

”Les carrots sont cuites!” Nu și în filmul acesta.

Dacă în primele două treimi ale lui The Walk îţi doreşti să ai o telecomandă care să-l facă pe Petit să vorbească mai lent şi mai încet, plimbarea oferă un extraordinar contrast: tăcerea, concentrarea, eleganţa sunt regine pe ecran, într-una din cele mai frumoase şi eficiente secvenţe văzute vreodată la cinema.

Pe post de documentar, “The Walk” functiona minunat dar intr-un produs de 123 de minute, actorii si scenaristii s-au zbatut sa faca ceva pana la momentul T 0 cand Petit traverseaza dus-intors de mai multe ori distanta dintre cele doua Turnuri iar rezultatul este lamentabil.

Folosind inteligent 3D-ul, filmul oferă unul din cele mai rafinate momente ale cinemaului popular din acest an.

Chiar dacă toți cei care îl urmăresc știu exact unde se îndreaptă filmul, secvența finală oferă tot ceea ce vrei și chiar mai mult (mai ales dacă îți este teamă de înălțime).

Regizorul Robert Zemeckis este una dintre figurile vizionare ale cinematografiei americane recente.

Capturând caracterul subiectului său, The Walk își asumă atitudinea mai puțin serioasă până când, în momentul final, schimbă macazul pentru a deveni solemn, oferind un tribut ingenuității umane, ambiției și curajului.

În mare parte este o farsă, acoperind lipsa unei povești adevărate cu întâmplări care să distragă atenția de la ceea ce lipsește. Dar, când piciorul lui Petit alunecă de pe sârmă la mii de metri de pământ, este uimitor.

Onest și extrem de captivant…

Așteaptă-te la ce este mai rău în prima parte, înainte ca Philippe Petit (Joseph Gordon-Levitt) să întindă o sârmă între turnurile de la World Trade Center. Dar, atunci, oh, baby, filmul își ia zborul.

Ar fi fost grozav dacă tot filmul „The Walk” ar fi fost la fel de frumos realizat precum efectele de pe computer, dar ar fi nepoliticos să nu apreciem ceea ce oferă.

Totul în The Walk este artificial, iar uneori asta funcționează în avantajul său.

The Walk este bun, iar ocazional foarte bun.

În ceea ce privește regia, The Walk este o capodoperă, dar ca și poveste este aproape un dezastru.

Filmul prinde viață în ultimele 40-și-ceva de minute spectaculoase.

Oferind un tribut realizării Dl. Petit, Dl. Zemeckis a egalat practic acea performanță.