În ciuda poveştii simple şi familiare, ecranizarea convinge cu energia impresionantă.

Constructia filmului este interesanta si, zic eu, este un mare avantaj: intram direct in poveste, se trece peste prezentari.

Povestea e simpla, dar pusa in valoarea de universul acesta fantastic, atat de bine pus la punct, vizual vorbind, incat nu ai nicio clipa dubii ca ceea ce se intampla pe ecran nu e adevarat.

Fanii genului sau ai jocurilor vor fi probabil capabili să discearnă momentele în care Jones transcende tropii obișnuiți ai superproducțiilor fantasy. Ceilalți vor fi mai înclinați să observe scăderile și punctele slabe și vor percepe filmul ca pe o bulibășeală supra-aglomerată.

Există magie, în ciuda dezordinii.

Jones… în ciuda sorţilor, a reuşit să creeze un film care poate fi urmărit.

Este, cu uşurinţă, un pretendent la cel mai prost film al anului.

O ciorbă nedigerabilă, care îmbină Warcraft cu elemente din Avatar, Star Wars, Lord of the Rings şi orice alt film fantasy care a reuşit să aibă audienţă.

Deja în cursa pentru a lua premiul „Cel mai Prost Film al lui 2016”, Warcraft poate dovedi încă o dată că „blestemul” adaptărilor jocurilor video este atât de puternic, încât poate aduce în genunchi chiar şi pe cei mai talentaţi dintre tinerii realizatori de film.

Deşi exagerat uneori, Warcraft se evidenţiează cu abordarea bazată pe personaje şi efecte vizuale impresionante.

Interpretări slabe şi o poveste încâlcită duc la o adaptare frustrantă.

Ambiţia este de lăudat, dar nu duce la nimic bun.

Regizorul Duncan Jones, un fan declarat al Warcraft, a pus clar multă dragoste şi grijă în a construi o poveste, dar nu este sigur dacă a meritat.

Din punct de vedere dramatic şi tehnic, Warcraft oferă conceptului de „hibrid” un nou înţeles.