un horror psihologic, o poveste cu fantome-copii care arată ca în filmele de groază japoneze, în care teroarea creşte gradat, punctul maxim în materie de spaimă creată spectatorului fiind dat de sperieturile bruşte, în sine rezolvări facile, dar cu un efect intens asupra privitorului.

Asteptam de ceva vreme un film horror care sa ma sperie, asa ca mi-am pus toate sperantele in The woman in black. Din pacate insa nici de data acesta nu am dormit cu lumina aprinsa dupa vizionare.

Din păcate punctele bune ale acestui film se număra pe degetele de la o mana, pentru că în rest, personajele şi originalitatea poveştii lasă de dorit. Mai mult finalul e previzibil iar interpretarea nu este cu nimic în evidenţă.

dupa ce s-a asigurat ca te simti in siguranta pentru ca ii sti toate trucurile, filmul isi prezinta adevaratele arme si te pedepseste aspru pentru ca nu l-ai luat in serios.

filmul s-a inscris pe linia acceptabilului, avand cateva calitati legate de scenariul care a stiut sa lase deoparte acumularea de elemente caracteristice unei carti, rezumand esentialul cu greutatea efectelor vizuale.

The Woman in Black te cam face sa tresari, iar daca dai dovada de o sensibilitate acuta, s-ar putea sa iti doresti sa iti ascunzi privirea in mare parte a filmului.

Deși a fost criticat pentru scenele violente, uneori gratuite, filmul te lasă cu un sentiment de teroare, având curajul să prezinte un subiect tabu, și anume sinuciderile unor copii. Îmbinând atmosfera sumbră victoriană cu scene cu jucării odioase și diforme, pelicula transmite acea stare de neliniște și apăsare. Radcliffe reușește să se detașeze de imaginea faimosului vrăjitor, deși la început nu îți vine să crezi că interpretează rolul unui tată văduv, mai ales într-un film horror.

uneori pare că se inspiră din besteller-ul Susanei Hill mai puțin decât o aventură în Casa Bântuită de la Disneyland.

aș alege sperieturile lui The Woman in Black oricând în locul tâmpeniilor din The Devil Inside.

acesta este genul de film care-ți pătrunde pe sub piele, care se furișează pe la spatele tău și îți dă fiori pe șira spinării.

The Woman in Black este un roman frapant din 1983, al Susanei Hill (…) Din nefericire, filmul rezultat este oarecum o dezamăgire

Un thriller supranatural așa cum se obișnuia să se facă, The Woman in Black preia elementele filmelor horror gotice cu o seriozitate plăcută.

Poate că filmul ar fi avut un efect mai mare, dacă personajul lui Radcliffe ar fi fost mai mult prezent pe ecran. Dar, The Woman In Black depinde mai mult de decor, locație și actori secundari, unii dintre ei interpretând persoane vii, iar alții – persoane nu foarte vii. Filmul este, totuși, de efect, deoarece regizorul James Watkins știe că nu este un studiu de personaj, ci casa bântuită este vedeta aici.

Verifică fiecare ușă. Aprinde toate luminile. Nu vei putea dormi liniștit pentru o vreme.

Scenarista Jane Goldman a adaptat romanul lui Susan Hill din 1983 (care a inițiat un serial radio, un film de televiziune și o piesă de teatru îndelung prezentată) cu subtilitate, punând accentul mai mult pe aspectul sinistru al poveștii.

Filmul nu aduce ceva nou în domeniu, dar din perspectiva unui film bun cu povești despre fantome este foarte captivant.

Un film horror ca la carte, cu Daniel Radcliffe care se descurcă foarte bine în primul său rol ca adult.

The Woman in Black nu este în mod special foarte înspăimântător, dar te menține în suspans.