„Woman in Gold” se alatura onorabil altor filme dintr-o lunga lista dedicata capturilor ororilor Holocaustului. Cu un personaj feminin care-l egaleaza pe cel al Emmei Thompson in „Saving Mr. Banks”, drama isi dovedeste cum poate mai emotionant apartenenta la genul istoric si biografica, arta ramanan pilonul principal care incanta si cucereste.

Elegant și cu prestanță, filmul lui Curtis privește cu un ochi curios și nostalgic noblețea femeii în aur, care nu este altceva decât o metaforă a dreptății, justiției sau, de ce nu, a valorilor umane.

Woman in gold e genul ala de film care porneste de la o poveste reala, dar care e zisa mult mai bine decat varianta originala, datorita actritei din rolul principal. Nu ai cum sa nu te alegi cu ceva de pe urma lui, macar cu imaginile unor ani apusi, distrusi de ambitia si ura nazistilor.

Cu ce vom ramane din “Woman in Gold”? Pe langa lectia de istorie, pe langa actorii care au jucat excelent, pe langa poveste? Vom ramane cu un gust amar. In fiecare an ne amintim de ororile trecutului dar pe zi ce trece descoperim ca n-am invatat nimic.

O poveste bine spusa, fara a fi dramatizata excesiv, o interpretare solida si o regie curata.

Tulburător şi dramatic de cele mai multe ori, filmul animă atmosfera cu un dialog fascinant.

Este de mirat cum Woman In Gold a putut fi atât de lipsit de vlagă.

Interpretarea lui Mirren capătă profunzime și patos pe moment ce filmul progresează.

Prost interpretat și prost scris.

Nu reușește să fie mai mult decât un film doar pe jumătate copt.

Filmul are un bun de valoare care nu pate fi ignorat, iar acesta este interpretarea extraordinară a lui Helen Mirren. Nu este, însă, suficient pentru a salva filmul, dar, cert, face o diferență.

Scenariul nu găsește o cale pentru a realiza conflictul sau problemele etice și morale implicate într-un mod convingător…

Regizorul nu reușește să elibereze filmul de atât de multe clișee ale genului.

Chiar și cu o distribuție de primă clasă, caracteristica forte a acestei drame o reprezintă emoționanta poveste adevărată.

Deși Helen Mirren ridică nivelul materialului cu aplombul său, iar evenimentele prezentate sunt inevitabil emoționante, aceasta nu este altceva decât o dramă tipică, regizată și scrisă cu fler minim.

Un film care ascunde cât de stupid este sub un strat foarte gros de mediocritate.