Din această săptămână, Filmcafe are un nou design și un nou conținut

filmcafe

Începând din această săptămână, Filmcafe a venit cu un nou look și un nou conținut, care să fie în ton cu repoziționarea sa către genul de divertisment cu audiență generală, incluzând, în special, filme și seriale de comedie, crimă, aventură și mister.

A sosit timpul unui refresh al Filmcafe cu o nouă înfăţişare care să înglobeze mai bine promisiunea noului brand. Ţinta noastră este un post de televiziune dinamic care se adresează întregii familii.
– a declarat Levente Malnay, CEO of AMC Networks International – Central Europe (AMCNI CE)

Odată cu această schimbare, Filmcafe aduce seriale noi, precum Călăreţul fără Cap şi serialul de mister Vrăjitoarele din East End, cu Julia Ormond în rolul principal. Filmcafe va difuza şi serialul istoric Dinastia Tudorilor, care a câştigat premiul Emmy pentru Cea Mai Bună Ecranizare în 2009 şi un an mai târziu două premii Emmy pentru Cea Mai Bună Regie şi Cele Mai Bune Costume.

Cum am cunoscut-o pe mama voastră va fi difuzat în fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20:00, fiind urmat de serialul din genul crimă, Dispariţia, cu o distribuţie ce-i include pe : Caterina Scorsone, Vivica A. Fox şi Mark Consuelos.

Puteți sta la curent cu toate noutățile, urmărind pagina de Facebook a Filmcafe.

Etichete:

Un comentariu la „Din această săptămână, Filmcafe are un nou design și un nou conținut”

  1. Pingback: Duel cinematografic cu filme in aer liber: #CarePeCare in Promenada Mall - CineAmatorCineAmator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *