În luna aprilie Goethe-Institut București își transformă pavilionul cultural într-o uzină de artă video

poster-HARUN-farocki

Institutul Goethe București ne-a pregătit pentru luna aprilie o serie de evenimente dedicate cineastului Harun Farocki.

Programul evenimentelor va începe pe 4 aprilie, când, de la ora 19:00, va avea loc vernisajul Expoziției „Harun Farocki – Despre deteritorializarea muncii”, în Pavilion 32, Goethe-Institut.
De la ora 19:30, curatoarea Silke Wittig va face o introducere în expoziție.
Intrarea este liberă iar introducerea va fi în limba engleză.

Expoziția a fost gândită să se plieze pe arhitectura Pavilionului 32. Astfel că, o instalație cu 12 monitoare pornește din foaierul pavilionului cultural și prezintă ieșirea din fabrică a muncitorului de-a lungul a 11 secole. Apoi vizitatorul este condus în cealaltă încăpere, în ”uzina” de artă video, care prezintă alte cinci opere ale cineastului german Harun Farocki. Vizitatorul va experimenta senzația că granițele clare dintre activitatea lucrativă și viața privată se dizolvă succesiv.

Expoziția „Harun Farocki – Despre deteritorializarea muncii” este un proiect care a luat naștere în colaborare cu Neuer Berlin Kunstverein (n.b.k.) și propune publicului să reflecteze asupra condiției omului post-industrial. Ce se întâmplă cu granița dintre locul de muncă și spațiul privat?
Evenimentul se concentrează pe probleme sociale ce vizează transformarea muncii în epoca post-industrială și se apleacă cu precădere asupra unor aspecte precum condiționarea societății cu privire la prestarea de servicii, auto-optimizare și flexibilitate, din care decurge dizolvarea granițelor muncii temporale, spațiale și materiale.

Pe lângă expoziția care va putea fi vizitată la Goethe-Institut București, proiectul dedicat artistului Harun Farocki conține și câteva evenimente speciale organizate împreună cu One World Romania.

Astfel, Cineclub One World România dedică evenimentele lunii aprilie operei cineastului.
Selecția filmelor proiectate la Cineclub este realizată de Andrei Rus împreună cu Christian-Ferencz-Flatz.
Cele două evenimente au loc la Point Hub (strada Eremia Grigorescu nr 10).

Program

7 Aprilie, Point Hub
18:00 Aufschub (Suspendare), 2007, 40 min
19:00 Gefägnnisbilder (Imagini din pușcărie), 2001, 59 min

10 Aprilie, Goethe-Institut // Pavilion 32
19:00 Imaginile lumii și inscripția războiului, 1988
Proiecție urmată de o discuție susținută de Cristina Bogdan (ODD) și Livia Pancu (tranzit.ro/ Iași)

18 Aprilie, Goethe-Institut // Pavilion 32
18:30 Un nou produs,
R: Harun Farocki (2012, 37min.)
19:30 Fokus Talk // Viitorul muncii – dezbatere
Invitat: Marian Popa, Director General Deutsche Bank Global Technology
Evenimentul va avea loc în limba germană

21 Aprilie, Point Hub
18:00 Ein Tag im Leben der Endverbraucher (O zi din viața unui consumator), 1993, 44 min
19:00 Der Auftritt (Apariția), 1996, 40 min
20:00 Stilleben (Natură moartă), 1997, 56 min
Proiecții urmate de o discuție cu Christian-Ferencz-Flatz.

Toate filmele sunt arătate în versiunea originală cu subtitrări în engleză, iar intrarea este liberă.

Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul oficial al organizatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *