Începând de luni, 5 iulie, de la ora de la 21:00, televiziunea DIVA difuzează câte 4 episoade ale serialului În mintea criminalului / The Mentalist.
Programul de difuzare a sezoanelor este următorul: sezonul 1 începe pe 5 iulie, sezonul 2 începe pe 13 iulie, sezonul 3 continuă din 21 iulie și sezonul 4 debutează pe 29 iulie. Toate episoadele primelor 5 sezoane se leagă de culoarea roșu, iar publicul este invitat să regăsească indiciile care duc la marea captură a lui Jane.
Nominalizat la Globul de Aur şi la Premiul Emmy, actorul Simon Baker („Îngerul păzitor”, „Diavolul se îmbracă de la Prada”) joacă rolul lui PATRICK JANE, un consultant independent care colaborează cu Biroul de Investigaţii din California (CBI), unde rezolvă cazuri de crimă folosindu-şi talentul pentru observaţie. Patrick Jane este celebru și pentru modul în care ignoră orice protocol şi pentru trecutul lui de fals spiritist. Faimosul ”medium” începe colaborarea cu oamenii legii pentru a localiza un criminal în serie care i-a ucis familia și evoluează cu ajutorul colegilor și datorită noilor experiențe la care este supus.
Senior Agent Teresa Lisbon (Robin Tunney) recunoaşte că nu îi este uşor să-l accepte în echipa ei, oscilând între a admite că are nevoie de el şi a-l condamna pentru aerul teatral, narcisism şi pentru că nu are limite. Din echipa lui Lisbon mai fac parte agenţii Kimball Cho (Tim Kang), Wayne Rigsby (Owain Yeoman) şi Grace Van Pelt (Amanda Righetti). Cu toţii cred că Jane este prea nonconformist şi imprevizibil, dar, pe de altă parte, îl admiră pentru farmecul şi abilitatea de a rezolva cazurile.