Bună! Ce faci? este filmul cu care Alexandru Maftei doreşte să înceapă o nouă eră în cinematografia românească, una a filmelor făcute pentru public.
De la primul său film, Fii cu ochii pe fericire, şi până la Bună! Ce faci? – al doilea lungmetraj din cariera regizorului – au trecut mai bine de zece ani. În tot acest timp, Alexandru Maftei a lucrat în publicitate până când a simţit nevoia de a reveni la mai vechea sa pasiune: filmul. Însă nu a dorit să se alăture curentului promovat de noul val de regizori români, ci a dorit să facă spectatorii să râdă, să-i facă să se simtă bine la vizionarea unui film românesc, să-i determine ca, cel puţin pentru o oră jumate sau două, să uite de problemele din viaţa de zi cu zi. Astfel, Alexandru Maftei a realizat Bună! Ce faci?: o comedie romantică, un film cu o imagine şi o coloană sonoră impresionante, ceea ce se întâlneşte destul de rar în filmele autohtone.
Bună! Ce faci? este o producţie Rollin Studio România, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, în colaborare cu Televiziunea Română şi HBO România.
Iată, în continuare, ce a avut de spus Alexandru Maftei despre noul său film (a cărui premieră este programată pentru primăvara anului viitor), dar şi despre regizorii români al așa-zisului nou val.
mymagicSTAR: Fii cu ochii pe fericire, primul dv. lungmetraj, şi Bună! Ce faci? sunt despărţite de o perioadă de timp de peste zece ani. Ce a făcut Alexandru Maftei în tot acest timp?
Alexandru Maftei: Dupa ce am terminat „Fii cu ochii pe fericire” mi-am dorit sa nu mai fac niciodata film.
Din mai multe motive: filmul fusese facut pentru a rula in cinematografe, dar CNC-ul de atunci – in frunte cu dl Radu Gabrea – nu a acordat fondurile necesare gonflarii (fusese filmat pe super 16) si distribuirii lui in salile de cinema, desi filmul avea pe generic actori de marca ai cinematografului romanesc (Marcel Iures, Mircea Diaconu, Dan Condurache, Dragos Paslaru, Dorel Visan, Tora Vasilescu, Serban Ionescu, Maria Ploaie, Monica Ghiuta, Mihai Gruia Sandu, Mirela Gorea) si trata o tema de actualitate atunci – puterea mistificatoare a televiziunilor comerciale, a caror ascensiune se facea simtita in viata publica romaneasca. Astfel incat filmul a sfarsit prin a fi difuzat de cateva ori de Televiziunea Romana – care era si coproducatorul filmului – pentru ca apoi sa fie ingropat. Sigur ca filmul a avut si neimpliniri legate de lipsa mea de experienta, dar el a fost faultat agresiv de toti cei care aveau interes ca acest film sa nu fie vazut de publicul romanesc – fie ei regizori consacrati care se simteau amenintati de tanara generatie de cineasti, fie patroni ai televiziunilor comerciale a caror politica era demascata in film.
Dupa terminarea acestui film m-am reangajat in publicitate ca scriitor de texte publictare si mi-am lins ranile o buna perioada de timp.
La inceputul anilor 2000 am incheiat colaborarea mea cu agentiile de publicitate si am devenit regizor de publicitate freelancer. Au fost niste ani plini, in care am facut zeci de spoturi si in care am experimentat mult, am invatat mult, am incercat diferite stiluri. M-am maturizat ca regizor. Spoturile facute de mine au castigat premii la festivalurile internationale din domeniu.
Bună! Ce faci? - 1
In anul urmator mi s-a oferit sansa sa fac unul dintre filmele documentare din cadrul emisunii Mari Romani, la Televiziunea Romana. Personajul despre care am facut documentarul a fost Stefan cel Mare si Sfant. In final Stefan a fost votat de telespectactatori ca fiind cel mai mare roman al tuturor timpurilor. Mi-am promis atunci ca voi reveni la acest subiect si ca voi face un film de lung metraj despre Stefan cel Mare si Sfant, care sa curete imaginea acestui mare domnitor de toate cliseele si mistificarile despre care am invatat la scoala in perioada comunista. Sper sa ma ajute Dumnezeu sa ma tin de promisiune.
In toamna lui 2006 am regizat 7 episoade din serialul TV „Lombarzilor 8”. Primul si, cred, singurul serial de televiziune decent produs vreodata in Romania. Lucrul la acest serial a fost, cred, cea mai frumoasa perioada pe care am trait-o pana atunci ca regizor. Un scenariu excelent, actori foarte buni, echipa nemaipomenita si o atmosfera cum n-am mai intalnit. M-am cizelat in lucrul cu actorii si in ce priveste decupajul pe partituri mai ample. Serialul a fost apreciat de oamenii din breasla, desi vizibilitatea lui la B1 a fost destul de mica. Si, ca in cazul oricarui lucru bine facut, seria a doua nu s-a mai intamplat niciodata.
In decembrie 2006 am castigat concursul CNC cu scenariul „Buna! Ce faci?” scris de Lia Bugnar pe o idee a mea. Am obtinut cea mai mica finantare din istoria concursurilor CNC – 15% din bugetul filmului. Au urmat doi ani in care eu si producatorii filmului – Tudor Reu si Radu Aldea / Rollin Studio – am alergat dupa ceilalti 85% din buget. In vara lui 2009 am reusit sa filmam filmul si in 2010 sa terminam post-productia. Inainte de terminarea post-productiei, am semnat cu un agent de vanzari international (M-appeal, Germania), filmul a fost achizitionat de HBO Romania iar Warner Music Italia a cumparat drepturile pentru coloana sonora. Am avut o proiectie nemaipomenita in market-ul de la Cannes in 2010, iar avanpremiera filmului de la festivalul Transilvania s-a bucurat de un imens succes la public si s-a lasat cu critici elogioase in cunoscuta revista Variety si alte publicatii autohtone.
mS: În ultima vreme, filmele româneşti sunt tot mai apreciate la festivalurile de film din întreaga lume. Cu toate astea, publicul din ţară pare a fi de altă părere. Însă Bună, ce faci a schimbat oarecum această regulă.
Bună! Ce faci? - 2
Alexandru Maftei: „Buna! Ce faci?” este un deschizator de drumuri. Este primul film romanesc de dragoste de la Liceenii incoace, prima comedie romaneasca inteligenta si primul film de dupa revolutie la care oamenii se pot uita cu placere. Si asta pentru ca ne-am propus sa punem punct mizeriei in film, subiectelor de conjunctura si comercialismului prost inteles si ne-am hotarat sa respectam publicul, sa-i respectam inteligenta si dorinta de a vedea un film romanesc frumos – fara comunism, fara orori si plictiseala. Este o poveste de dragoste, universala, spusa cu umor si caldura, filmata splendid de Radu Aldea – aflat si el la primul lung metraj -, cu decoruri frumoase, cu muzica inspirata (semnata de Dragos Alexandru), jucata excelent (in rolurile principale ii puteti vedea pe Dana Vociu, Ionel Mihailescu, Paul Diaconescu si Ana Popescu). Acestea sunt ingredientele filmului nostru.
Reactia publicului a fost excelenta atat la Festivalul Transilvania cat si la Festivalul de la Iasi unde am avut parte de cea mai frumoasa seara de cand ma stiu eu: cei prezenti au aplaudat in picioare minute in sir si au scandat ca ei nu pleaca acasa pana nu dam filmul inca o data. Asta m-a convins ca toata truda noastra nu a fost in zadar.
mS: Odată ce v-aţi apucat de acest proiect, care au fost principalele obstacole de care v-aţi lovit?
Alexandru Maftei: Cel mai complicat a fost sa ne vedem in prima zi de filmare. Apoi sa terminam filmul la standardele pe care ni le-am impus, in ciuda faptului ca depasisem cu mult planurile initiale legate de numarul de zile de filmare. Apoi sa gasim resursele interioare si financiare sa terminam post-productia la acelasi standard pe care ni l-am setat la inceput. Si, nu in ultimul rand, ne-am propus sa lansam filmul cum se cuvine, pentru ca el va deschide o noua epoca in cinematograful romanesc: a filmului de public, in adevaratul sens al cuvantului.
mS: Când nu regizează sau nu scrie scenarii, ce-i place lui Alexandru Maftei să facă?
Alexandru Maftei: Pasiunea mea este fotografia. Prima mea expozitie s-a numit „Fotografia Dell Arte” si a avut loc la Clubul Taranului Roman in 2009 si cuprindea fotografii facute impreuna cu Trupa de teatru Dell Arte si Mihai Gruia Sandu.
O parte dintr-un proiect fotografic mai amplu intitulat „2 Mai-ul meu drag” a fost publicata in numarul 3 al revistei Punctum, in 2010.
mS: Cât timp va trebui să aşteptăm până la următorul dv. film. Alţi 10-11 ani?
Alexandru Maftei: Aici sunt doua aspecte care trebuie luate in seama. Cel financiar si cel artistic.
Nu poti face filme bune in fiecare an nici daca ai avea un tata multimilionar care sa te finanteze mereu. Un film bun inglobeaza o munca de cel putin cativa ani. Nu vreau sa fac un film decat atunci cand proiectul s-a copt suficient. Nu vreau sa-mi fur singur caciula. O ora si jumatate de spectacol inglobeaza cativa ani de munca asidua. Sunt multi bani implicati in facerea unui film si cred ca regizorul este cel care poarta responsabilitatea sa arate lumii lucruri ajunse la anumita maturitate si nu chestii pe care le-a visat cu o noapte inainte.
Artistic vorbind cred ca urmatorul meu film va fi gata in 2-3 ani. Financiar, Dumnezeu stie.
Bună! Ce faci? - 3
mS: Ce vă place si ce nu vă place la regizorii români din aşa-zisul nou val?
Alexandru Maftei: Imi place ca au luat premii si ca daca spui acum ca esti regizor roman oriunde in lume se intorc brusc spre tine mai multe perechi de ochi. Imi place ca au descoperit si au folosit actori talentati si din generatia mai tanara, dar si din cei mai in varsta. Imi place de ei ca persevereaza si ca nu capituleaza cu una cu doua. Imi place de ei ca s-au adaptat la conditiile vitrege de productie, facand filme din putine cadre in 3-4 saptamani de filmare.
Imi vine greu sa critic filmele romanesti si regizorii noului val pentru ca stiu cat de greu se fac filmele pe la noi si cu cate sacrificii. Ma gandesc insa, ca o critica sincera, facuta cu caldura, n-o sa le strice.
Nu-mi place ca filmele lor n-au magia cinematografului, n-au caldura si nici simtul umorului. Ele seamana din ce in ce mai mult cu televiziunea si cu reality show-ul. Sunt seci. N-au decupaj, n-au mizanscena, n-au performanta. N-au muzica – element care exista in spectacolul cinematografic inca din perioada muta – era acolo macar un pianist , daca nu o orchestra intreaga care canta odata cu imaginile miscatoare de pe ecran.
Cum lupta regizorul romanesc care face film pentru CINEMA cu televiziunea si cu internetul? Nicicum.
Apoi exista o tendinta de epigonism. Daca un film minimalist a luat un premiu important, toti regizorii se grabesc sa faca numai filme minimaliste. Sigur ca, din nou, mijloacele restranse ale cinematografiei romanesti te imping pe nesimtite spre o abordare minimalista. Dar, de multe ori, acest minimalist este prost inteles si rezultatul este un film sarac si prafuit, care il are pe du-te-n-colo, nu pe vino-n-coace.
Bună! Ce faci? - 4
Acelasi lucru se petrece si in ce priveste subiectele alese: daca mizeria si comunismul si ororile se premiaza, toti se orienteaza spre acest gen de subiecte. Si rezultatele se vad clar: publicul romanesc nu mai merge la filmele romanesti; vad la televizor destule orori si chestii nasoale ca se se mai deranjeze de acasa sa mearga pana la cinema sa vada un film.
Daca un film romanesc mai ia cate un premiu, e privit cu mai multa reticenta – publicul se gandeste ca va avea parte din nou de ceva sumbru si nasol, plictisitor si greu. Avem sansa in viitor ca publicul romanesc sa mearga mai degraba la filme nepremiate decat la cele premiate – si asta mi se pare absurd.
Exista un apetit al regizorilor noului val pentru cadre-secventa lungi in care nu prea se intampla mare lucru nici cu aparatul, nici cu mizanscena, nici cu decupajul in cadru – si ei numesc asta o performanta. Nu vad unde e performanta.
Am vazut actori excelenti al caror joc se pierde pentru ca sunt filmati la un plan general – din spate daca se poate – si care devin frustrati si neincrezatori ca munca lor contribuie in vreun fel la reusita unui film. E mare pacat.
As incheia cu speranta ca regizorii noului val vor gasi resursele interioare sa ne arate si alte fatete stilistice si tematice si ca vor incepe treptat sa aduca inapoi publicul romanesc in salile de cinema.