0
16 martie 2014
 
 

Interviu > Alexandru Solomon, directorul festivalului One World Romania


Cea de-a șaptea ediție a Festivalului One World Romania va debuta mâine, 17 martie. Cu această ocazie, am stat de vorbă cu Alexandru Solomon, directorul acestui festival.

Alexandru Solomon este și regizor. Printre filmele sale se numără documentarele: Marele jaf comunist (2004), Război pe calea undelor (2007), Apocalipsa după şoferi (2008) sau Kapitalism – Reţeta noastră secretă (2010).

Blog de Cinema: Festivalul One World Romania a început ca parte a unei serii de festivaluri grupate sub această denumire. Acum, după șase ediții, lasă impresia unui festival de sine stătător. În ce măsură să raportează evenimentul din România la mișcarea globală One World?

Alexandru Solomon: Impresia e corectă: programul și toate activitățile One World Romania sunt plănuite de noi aici, dar sigur că ținem legătura cu festivalul de la Praga, care este sora noastră mai mare.
E o relație naturală. În Cehia, One World e o instituție importantă, cu ramificații către televiziunea publică, către mii de școli și cu o asociere puternică cu industria de film. În țara lui Havel sprijinul pentru documentar e bine organizat și există și alte instituții cu care colaborăm: Institute of Documentary Film, East Silver (o platformă de evenimente pentru profesioniști) sau Doc Alliance (cu care avem un parteneriat pentru difuzarea de filme online, pe dafilms.com, chiar în aceste zile). Dar avem relații foarte bune și cu o seamă de alte festivaluri de documentar dedicat drepturilor omului (cum este Watch Docs din Varșovia, sau cel din Nuremberg, sau Verzio – de la Budapesta) si ne sfătuim despre program, schimbăm informații și ne vizităm reciproc.

BdC: Acum doi ani, sloganul festivalului era ”Filme brici”, încercând, probabil, să sugereze faptul că subiectele documentarelor prezente în festival sunt îndrăznețe și lasă urme în vreun fel anume. Cum explici sloganul ediției de anul acesta: ”Cine-Luptă”?

Alexandru Solomon: Cred că sloganul se explică de la sine. El exprimă ”uniunea fericită” între cinema și lupta pentru drepturile omului și e inspirat, bineînțeles, și de înfierbântarea activistă la care asistăm în toate colțurile lumii. De altfel, imaginea ediției noastre de anul acesta, ”cine-pușca”, este o jucărie non-violentă, o cameră-armă de luat vederi și de luptat cu nedreptățile și mizeriile care ne înconjoară. Vom dărui cine-pușca drept premiu câștigătorului din anul acesta, după ce juriul liceenilor va hotărî pe cine să premieze.

BdC: Cine s-a ocupat de selecția filmelor și care a fost principalul criteriu după care acestea au fost alese?

Alexandru Solomon: Selecția este făcută de Adina Brădeanu și de subsemnatul.
În fiecare an, pe la începutul toamnei, ne fixăm câteva teme care ne interesează, teme care ni se par că sunt important de discutat cu publicul nostru și care agită spiritele prin lume. Apoi căutăm filmele cele mai inteligente și cele mai creative cinematografic care vorbesc despre aceste teme. În funcție de ce găsim, mai adaptăm temele, le mai dăm altă formă (pentru că nu noi producem filmele și nici nu le comandăm noi …). Credem că o cauză e servită mai bine dacă tratamentul ei lasă loc spectatorului să interpreteze. Preferăm consensului, provocarea. Căutăm filme care demolează prejudecățile confortabile, care zgândăre așteptările, care nu stau de partea corectitudinii politice. Desigur, suntem un festival politic, avem un angajament social și ni-l asumăm. Nu pretindem că suntem imparțiali, deci nu le pretindem nici documentariștilor așa ceva. Le pretindem doar să facă filme bune.

BdC: Festivalul Astra de la Sibiu, One World și mai recentul Cinepolitica sunt, poate, cele mai cunoscute festivaluri din România dedicate filmelor documentare. Iar acestea dovedesc în fiecare an că există public pentru acest gen de filme. Cum îți explici, totuși, că distribuitorii români nu acordă prea multă atenție filmului documentar?

Alexandru Solomon: Distribuitorii români – dacă vorbim de cei care aduc filme în cinema-uri – se luptă cu un sistem extrem de închis, de obtuz și comercialist. E puțin loc pentru film european în sălile românești și e foarte puțin loc pentru film românesc; cât despre documentar, ce să mai vorbim. Există foarte puține săli în afara mall-urilor, iar la mall nu prea te duci să vezi ceva care să atârne mai greu în mintea ta decât sacoșa de cumpărături. Asta e consecința lipsei cronice de interes a statului român pentru cinema ca formă de comunicare și ca spectacol cultural. Dacă vorbim de televiziuni, aici lucrurile sunt și mai tragice. Televiziunea publică a abdicat demult de la misiunea ei pentru societate. Încearcă să imite comic marile tabloide. Televiziunile comerciale – cu foarte mici excepții – nu pricep că nu există un singur public și nu vor să facă niciun efort ca să livreze ceva superior vârstei mentale de 10 ani.

BdC: Și legat de întrebarea precedentă, ai observat vreo schimbare în distribuția de film documentar în România în cei 6-7 ani de când te ocupi de One World Romania?

Alexandru Solomon: Sunt câteva semne bune. HBO produce două-trei documentare românești în fiecare an. Există o inițiativă recentă la Digi24. S-au înmulțit, timid, premierele de documentar la cinema. E foarte puțin. Dar – în ciuda acestei oferte slăbuțe – oamenii vor să vadă tot mai mult documentar. Și vor să și facă documentar. La One World Romania, noi încercăm, după puterile noastre, să sprijinim ambele tendințe. Reluăm o parte din programul fiecărei ediții în proiecții de-a lungul anului (inclusiv în circa 10 orașe din țară, în fiecare toamnă). Scoatem, anual, câte cinci titluri din selecția noastră pe dvd. Când putem, le facem disponibile online. Am început să organizăm ateliere de film documentar pentru profesori și elevi de liceu, pentru ca documentarele să fie utilizate în școli, ca suport pentru studiu. Și organizăm în fiecare an, câte un workshop pentru documentariști, ținut de tutori internaționali.

BdC: Poți spune câteva cuvinte despre filmele românești din program?

Alexandru Solomon: Mă bucur foarte mult că putem proiecta, în avanpremieră națională, filmul lui Vlad Petri despre protestele din 2012 (București, unde ești). Toamnă românească este un scurt-metraj realizat de Matei Budeș despre mișcarea Uniți salvăm de anul trecut. Și, ca la fiecare ediție, prezentăm un film românesc aflat în producție. Acum este vorba despre proiectul Rețeaua al lui Claudiu Mitcu, care va fi un film despre criza citostaticelor și solidaritatea unor oameni hotărâți să se ajute și să ajute, pentru că statul e incapabil să o facă.

BdC: Cum încerci să promovezi filmul documentar prin intermediul casei de producție HiFilm?

Alexandru Solomon: Încercăm să producem documentare. Anul trecut am încheiat filmul Laurei Căpățână-Juller, intitulat ”aici…adică acolo”, un film despre două surori din Maramureș care au crescut singure cu bunicii, pentru că părinții au plecat la muncă în Spania.
Acum suntem în post-producție cu filmul lui Răzvan Georgescu, ”Pașaport de Germania”, un lung-metraj care vorbește despre emigrarea nemților din România în vremea lui Ceaușescu. Vorbește și despre multe alte lucruri, despre identitate, rădăcini, corupție, traume… Și pregătim un documentar despre Nina Cassian în regia Monei Nicoară (autoarea filmului ”Școala noastră”, prezentat de OWR 2012).

BdC: Lăsând la o parte festivalul One World, au trecut patru ani de la premiera ultimului tău film – Kapitalism – Reţeta noastră secretă. Când te vei reapuca de lucru ca regizor?

Alexandru Solomon: Am un proiect la care lucrez de aproape trei ani. Nu reușesc să-l finanțez, însă. E complicat: nu se prea încadrează clar în niciun gen (e despre știință, dar nu e un film ”științific”, vorbește despre istorie, dar nu e ”istoric”, e greu de spus cât e ficțiune și cât e documentar, etc.). Pe deasupra, nu se petrece în România, ci în Caucaz. Aștept, visez și sper, ce pot face?


Articol scris de