După documentarul Testimonial, din 2008, Răzvan Georgescu revine anul acesta cu un nou film documentar, Pașaport de Germania. Premiera a avut loc în luna octombrie, la Astra Film Festival, iar de ieri poate fi vizionat pe HBO România și HBO GO. Cu această ocazia am stat de vorbă despre împrejurările care au dus la transpunerea pe ecran a acestei povești, despre momentele dificile de la filmări, dar și despre cum vede Răzvan viitorul filmului documentar în România.
Marin Apostol: Când și în ce împrejurări ați aflat despre această poveste care a stat la baza documentarului Pașaport de Germania?
Răzvan Georgescu: Emigrarea germanilor din Romania mi-a acompaniat copilaria si tineretea petrecute in Timisoara multietnica a anilor 70 si `80.Vecinii, prietenii, colegii mei erau in majoritatea lor germani, svabi din Banat. Crescand alaturi de ei si urmand liceul german „Nikolaus Lenau“ am fost mereu martorul plecarii lor. Eu cred ca din cei 41 de copii cati eram in clasa intai nu au mai ramas in Romania decat doi. Restul a disparut dincolo de Cortina de Fier care despartea Romania de Vestul Europei. Asta se intimpa in plin Razboi Rece.
A fost o perioada invaluita in melancolia despartirilor. Pentru noi ce ramasi era trist sa ii vedem plecand. Am considerat mereu disparitia germanilor drept o saracire a vietii culturale si sociale din Timisoara.
Ani mai tarziu, in 1997, cancelarul Helmut Kohl pe care il intalneam la Bonn pentru un interviu legat de un cu totul alt subiect imi povestea de un acord secret intre Romania si RFG prin care statul german se declarase de acord sa plateasca „despagubiri“ Romaniei in schimbul permiterii emigrarii sasilor si svabilor in Germania. In 1997 subiectul era inca absolut secret. De-abia in 2011 am reusit sa aflu detalii despre aceasta tranzactie. L-am cunoscut pe negociatorul german Dr. Heinz Günther Hüsch, care timp de 22 de ani (intre 1968 si 1989) a negociat plecarea a peste 240.000 de germani din Romania. A facut asta sub 4 cancelari si 9 guverne de diverse coloraturi politice. Pentru Germania aceasta operatiune a fost intotdeauna mai presus de interesele partidelor care se perindau la conducerea tarii.
Decisiv pentru inceperea research-ului pentru acest film a fost si publicarea in Romania a monografiei „Actiunea Recuperarea“ (Editura Enciclopedica, 2011) de catre un grup de cercetatori si istorici de la CNSAS.
In Germania multe documente continua sa fie secretizate.
Marin Apostol: Cât timp a durat realizarea lui (cu munca de documentare inclusă)?
Răzvan Georgescu: Filmul s-a realizat destul de repede, in doi ani si jumatate. Pentru un film de 90 de minute cu un research totusi amplu si o faza de dezvoltare dificila aceasta reprezinta o perioada scurta.
Marin Apostol: Care au fost cele mai dificile momente din timpul realizării documentarului?
Răzvan Georgescu: A fost greu sa gasim sasi sau svabi din Romania care sa fie de acord sa vorbeasca despre platile la „negru“, depsre spagile fabuloase pe care au fost nevoiti sa le plateasca pentru a primi un pasaport de Germania.
Este un subiect delicat despre care ei inca vorbesc cu retinere. Din teama dar si dintr-o oarecare stanjeneala, mai ales fata de conationalii lor. Cel care platea lua locul altcuiva de pe lista in conditiile in care aprobarile plecarilor erau limitate la un contingent de 11.000 de persoane anual.
Mai apoi dificila a fost selectia mijloacelor narative si a constructiei dramaturgice a filmului. Cand ai munti de material filmat trebuie sa stii sa astepti un pic pina ce acest material isi gaseste logica lui interna si incepe practic sa se organizeze, parca de la sine. Acest moment de gratie vine insa greu si tarziu.
In plus, datorita finantarii filmului si de catre doua televiziuni publice din Germania a trebui sa imi organizez materialul de asemenea maniera incat el sa fie decodat atit de catre un public vest-german, practic neavizat, cat si de un public puternic implicat in poveste: cei plecati din Romania si direct afectati de aceasta tranzactie dar si publicul general din Romania, mult mai avizat si care percuteaza altfel, mai emotional la aceasta poveste. Si care decodeaza nuantele (sau umorul, respectiv cinismul) unor situatii mult mai iute.
Norocul meu a fost ca am putut realiza doua versiuni: una de 45 de minute pentru ARD („Deutsche gegen Devisen“), mai tehnica, mai informativa iar alta, cea mai aproape de sufletul meu, un „director’s cut“ de 90 de minute. Este versiunea care circula international dar si in Romania, versiune care nu ar fi fost posibila fara sprijinul producatorului roman Alexandru Solomon si a echipei de la HI Film si a televiziunii HBO. Aceasta versiune acorda mult mai mult spatiu povestilor personale si implicatiilor emotionale ale acestui proces de despartire, de dezradacinare, de adaptare la o noua societate.
Bineinteles mijloacele narative, dramaturgia si structura acestei versiuni difera mult de cele ale versiunii scurte.
Marin Apostol: Au fost persoane care au refuzat să vorbească despre acea perioadă și ale căror declarații ați fi dorit să le includeți în film?
Răzvan Georgescu: Regretul meu este ca oficiali romani activi in perioada respectiva nu au fost de acord sa contribuie la acest film. Desi fostul ministru de externe german Genscher ne-a recomandat sa il intilnim pe omologul sau roman de atunci, ministrul roman de externe, dl. Stefan Andrei, pe care il considera un politician mai destoinic si mai putin indoctrinat, acesta a declinat in cele din urma invitatia noastra. Cred ca vocile lor ar fi fost importante in acest concert pe foarte multe voci.
In schimb unul din negociatorii secreti al Romaniei din anii `80, dl. Stelian Octavian Andronic, a fost de acord sa participe, lucru pentru care ii sunt recunoscator.
La fel si un protagonist foarte colorat al filmului, capitanul de militie Viorel Bucur care a defalcat pentru publicul filmului mecanismele care stateau la baza sistemului de plati la negru pentru un pasaport de Germania.
Marin Apostol: Cum vedeți viitorul filmului documentar în România, unde tot mai puține astfel de filme ajung să fie distribuite în cinematografe?
Răzvan Georgescu: Despre ce fel de film documentar vorbim? Termenul este larg. Cred ca genul trebuie sa se reinventeze un pic (si din nou!). Filmele circula astazi prin internet, un mediu care schimba dramaturgia povestilor, un mediu care necesita adaptare si inventivitate.
In acelasi timp insa cred ca tipul de documentar de respiratie lunga, de 90 de minute plus, cu o anumita generozitate in aplecarea asupra protagonistilor si povestilor va continua sa intereseze un public satul de viteza si laconismul informatiei si avid de introspectie, de filme care sa ii permita sa isi faca singur o opinie, filme care sa il obliga la reflectie activa, nu doar la consum pasiv. Filme care il ating. Ori emotia nu poate fi declansata instantaneu, la o apasare de buton. E nevoie de timp si de evolutie.
Ori pentru acest gen de documentar si de public, in Romania au disparut salile de cinema, acele lacase de experienta comuna. E cu totul altceva sa plonjezi in universul unui film documentar alaturi de alti spectatori, sa simti respiratia salii, freamatul publicului, emotia sau revolta (sau plictisul) celor de langa tine, decat sa privesti in camaruta ta, pe internet sau la televizor un asemenea film.
Experienta vizionarii colectiva a unui film documentar a cam disparut in Romania in primul rand din lipsa de sali dar si din lipsa unei politici de program mai generoasa a distribuitorilor de filme si programatorilor.
Cu atit mai important devine rolul televiziunilor – mai ales a celor publice – de a oferi platforme pe masura documentarelor. Chiar si celor care in strainate se numesc „creative documentary“. O „creatura“ care pe nedrept a devenit sperietoara sefilor de programe.
Din pacate de ani de zile constat ca in acest domeniu practic nu se intampla nimic la televiziunea publica din Romania. TVR-ul a ajuns sa devina un livrator de arhiva (buna si ea) in loc sa fie un coproducator de nadejde in adevaratul sens al cuvantului, cu un puternic profil de filme documentare si cu interlocutori racordati la ceea ce se petrece in alte tari. Iar argumentele cu lipsa de bani sau lipsa de apetit a publicului pentru acest gen de program nu sunt decat scuze stravezii. Talente si autori interesanti de documentare exista in Romania. La fel si un public interesat si de calitate.
Foto: Adi Marineci