7
1 august 2012
 
 

Întrebările Blog de Cinema > Mai este nevoie de critică de film? (II)


Ieri am publicat primul articol (din cele patru) din seria ”Mai este nevoie de critică de film?”, când invitată să ne răspundă la întrebare a fost Codruța Crețulescu, critic de film la revista Re:publik timp de patru ani, până în 2008, editorialistă la Revista HBO tot până în 2008, iar din iulie 2011 a înființat, împreună cu Andrei Crețulescu, compania Kinosseur Productions.

Astăzi venim cu părerile Florentinei Ciuverca și ale Adinei Chițu.

Florentina Ciuverca este jurnalist de cinema, iar în 2010 a lansat site-ul FilmReporter.ro.
Adina Chițu este ”o cinefilă autodidactă”, după cum se auto-descrie într-un interviu acordat blogului Laurei Meleacă, și scrie pe blogul său intitulat La buticul cu filme și cărți.

Începem cu Florentina, care este convinsă că încă mai este nevoie de critică de film.

Bineînţeles că e nevoie de critici şi, mai mult de atât, e nevoie de jurnalişti pe film.

Se scrie mult despre cinema şi se scrie prost, în sensul că celor mai mulţi le lipsesc noţiuni elementare despre industrie, de la circuitul unui film în săli la componenţa unei echipe de filmare, de pildă.

Cinema-ul nostru a evoluat, însă critica şi jurnalismul de specialitate au rămas pe loc şi sper doar că demersuri precum cele ale Film Menu, de a forma o generaţie de oameni cu spirit critic şi background solid, să se vadă peste câţiva ani.

Iar “critic de film” ar trebui folosit cu ceva mai multă temperaţie, pentru că puţini în România pot fi numiţi, cu adevărat, critici de film.

Iar acum răspunsul Adinei, care îi critică pe profesioniști, pledând în favoarea blogosferei.

Dacă e să vorbim despre critica de specialitate, avizată, aș zice că e profund caracterizată de lenevie, mă refer exclusiv la cea românească. Și tocmai această lenevie, expandare și atitudine slo-mo lasă loc dezvoltării unui hibrid, acestei flori timide între mărăcini pe care o putem ușor numi critică amatoricească de film sau critica îndrăgostitului de film. Și mă refer bineînțeles la ce se petrece prin blogosferă, acolo unde viețuiesc și eu.

În blogosferă se scrie consecvent despre filme, se scrie serios, destul de structurat și uneori chiar inspirat. Cred că nevoia publicului de a afla, de a ști despre anumite filme se regăsește tocmai în consecvența acestei critici hibride de film. E un proces consumerist, filmele vin deluvian în cinema, oamenii vor să afle părerea lui X despre film sau vor să știe pur și simplu, nu contează de la cine, iar apoi scrierea vine la fel de deluvian, toată blogosfera cinefilă scrie la un moment dat, simultan, despre același film ca o orchestră.

Deci rolul nostru, al criticilor hibrizi este să cântăm partitura în continuare.
Un cinefil se poate informa practic de oriunde cu privire la un film pe care vrea să-l vadă, de pe imdb, de pe mubi, dar un cinefil care își merită nomenclatura va căuta tot timpul o părere personalizată, va căuta părerea criticului fie el hibrid sau acreditat. Pentru că declicul personal pe care îl va regăsi în acea critică îl va convinge să vizioneze filmul, cititorul asta caută de fapt: declanșatorul, hook-ul, butonul care să îi spună: trebuie să vezi filmul ăsta.

Mâine vom vedea ce părere au Anca Grădinariu și Dan Romascanu.


Articol scris de