Ieri am publicat primul articol (din cele patru) din seria ”Mai este nevoie de critică de film?”, când invitată să ne răspundă la întrebare a fost Codruța Crețulescu, critic de film la revista Re:publik timp de patru ani, până în 2008, editorialistă la Revista HBO tot până în 2008, iar din iulie 2011 a înființat, împreună cu Andrei Crețulescu, compania Kinosseur Productions.
Astăzi venim cu părerile Florentinei Ciuverca și ale Adinei Chițu.
Florentina Ciuverca este jurnalist de cinema, iar în 2010 a lansat site-ul FilmReporter.ro.
Adina Chițu este ”o cinefilă autodidactă”, după cum se auto-descrie într-un interviu acordat blogului Laurei Meleacă, și scrie pe blogul său intitulat La buticul cu filme și cărți.
Începem cu Florentina, care este convinsă că încă mai este nevoie de critică de film.
Bineînţeles că e nevoie de critici şi, mai mult de atât, e nevoie de jurnalişti pe film.
Se scrie mult despre cinema şi se scrie prost, în sensul că celor mai mulţi le lipsesc noţiuni elementare despre industrie, de la circuitul unui film în săli la componenţa unei echipe de filmare, de pildă.
Cinema-ul nostru a evoluat, însă critica şi jurnalismul de specialitate au rămas pe loc şi sper doar că demersuri precum cele ale Film Menu, de a forma o generaţie de oameni cu spirit critic şi background solid, să se vadă peste câţiva ani.
Iar „critic de film” ar trebui folosit cu ceva mai multă temperaţie, pentru că puţini în România pot fi numiţi, cu adevărat, critici de film.
Iar acum răspunsul Adinei, care îi critică pe profesioniști, pledând în favoarea blogosferei.
Dacă e să vorbim despre critica de specialitate, avizată, aș zice că e profund caracterizată de lenevie, mă refer exclusiv la cea românească. Și tocmai această lenevie, expandare și atitudine slo-mo lasă loc dezvoltării unui hibrid, acestei flori timide între mărăcini pe care o putem ușor numi critică amatoricească de film sau critica îndrăgostitului de film. Și mă refer bineînțeles la ce se petrece prin blogosferă, acolo unde viețuiesc și eu.
În blogosferă se scrie consecvent despre filme, se scrie serios, destul de structurat și uneori chiar inspirat. Cred că nevoia publicului de a afla, de a ști despre anumite filme se regăsește tocmai în consecvența acestei critici hibride de film. E un proces consumerist, filmele vin deluvian în cinema, oamenii vor să afle părerea lui X despre film sau vor să știe pur și simplu, nu contează de la cine, iar apoi scrierea vine la fel de deluvian, toată blogosfera cinefilă scrie la un moment dat, simultan, despre același film ca o orchestră.
Deci rolul nostru, al criticilor hibrizi este să cântăm partitura în continuare.
Un cinefil se poate informa practic de oriunde cu privire la un film pe care vrea să-l vadă, de pe imdb, de pe mubi, dar un cinefil care își merită nomenclatura va căuta tot timpul o părere personalizată, va căuta părerea criticului fie el hibrid sau acreditat. Pentru că declicul personal pe care îl va regăsi în acea critică îl va convinge să vizioneze filmul, cititorul asta caută de fapt: declanșatorul, hook-ul, butonul care să îi spună: trebuie să vezi filmul ăsta.
Mâine vom vedea ce părere au Anca Grădinariu și Dan Romascanu.
În blogosferă se scrie consecvent de prost pentru că se scrie despre filme ușoare, popcorn movies, filme proaste. Pentru bilet la film oferit gratuit, adică pentru 10-15-20 de lei sau cât naiba costă un bilet, bloggerul care de altfel se pricepe la toate, o să scrie, dacă s-ar fi lansat săptămâna trecută, că „The Room” a lui Wiseau este cel mai bun film din univers.
Sigur, există și bloguri bune dar se pierd în tona de spam ce se face pe această nișă. Publicul larg nu ajung la ele, doar cei îndârjiți, cinefilii hardcore care sunt dispuși să sape în rahatul oferit cu generozitate de motoarele de căutare și social media
Corect. Blogurile cu adevărat bune care scriu despre filme nu se găsesc prea uşor la o simplă căutare pe Google. Iar aici intrăm în chestiuni legate de seo şi de algoritmul lui Google.
Noi suntem în continuă căutare de bloguri româneşti de calitate care scriu despre filme şi care ar merita o mai mare vizibilitate, aşa că dacă doreşti, ne poţi recomanda câteva.
Exista undeva un fel de fisa a postului pentru un critic de film? Unde sa scrie ca trebuie sa se uite la aia si la aialalta? Intreb asta nu pentru ca as vrea sa devin asa ceva, ci pentru ca poate ma inspir si ma profesionalizez un pic atunci cand mai scriu si eu despre filme :)
Sunt un cinefil care-şi respectă numele, nu „nomenclatura”, aşa cum se exprimă Adina într-o limbă română hibridă, ca să rămân în perimetrul „desenat” de ea. Ca e aşa o dovedeşte şi „deluvian”, cuvânt care în forma asta nu există (diluvian, în schimb, da). E trist că oameni care stăpânesc aproximativ limba română scriu despre filme, făcând astfel dovada vocabularului precar şi a gramaticii şchioape din dotare. Una e să forţezi limitele unei limbi cunoscând-o şi alta s-o schilodeşti din neştiinţă. Cu tot respectul, dar pentru mine părerile acestor oameni, amatori în toate cele după cum se vede, nu pot avea vreo greutate. Pentru că, înainte de orice, autorul unui text redactat neglijent îşi desconsideră publicul.
@ Robert nomenclatura este un cuvant ce aparține limbii romane, unul „uzitat”, iarta-ma: „folosit” sau „uzual”, un cuvant hibrid este probabil o inventie contextuala sau argotica sau aparținând unui registru ludic-infantil de genul „parapopilcaniță”. Ba există deluvian în limba engleză, defect profesional, iertare. Iar a insulta un micro-text ca urmare a „paraliziei” unei singure vocale e dovada unei opinari pripite, unilaterale și precare.
@Adina: Nu insult! Nu-mi stă în fire. Amendez impostura, atâta tot. Şi nici nu mă pripesc. Ţi-am citit blogul cu atenţie şi problema e că aşa scrii şi acolo, unde stâlceşti nu doar cuvinte, ci şi nume de actori, filme etc. Daca la tine acasă, vorba aia, poţi face orice, la alţii acasă ar trebui să te comporţi diferit. Chestiune de educaţie şi politeţe. În rest, n-am ce comenta. Reacţia ta opărită vorbeşte de la sine.
P.S.1: Nomenclatură există în limba română, evident, numai că nu cu sensul dat de tine. În ce priveşte o eventuală metaforizare, să fim serioşi: nu toţi suntem Nichita!
P.S.2: Diluvian vine în română pe filieră franceză, aşa că eşti iar off topic ca să nu zic altfel, mai ales că şi în engleză forma de adjectiv e tot cu „i”, „diluvian” adică. În concluzie, înainte de a te pripi tu, fără supărare, mai pune mâna pe un dicţionar, două…
Daca nu ma insel, Dilema Veche a avut un numar recent pe tema criticii de film. Din pacate nu am apucat sa citesc editia aceea. Acum, insa, de cand cu lansarea blogdecinema.ro, ar trebui sa fac rost de ea si sa ma pun pe studiat…