1
14 noiembrie 2012
 
 

KINOdiseea > De vineri, copiii sunt așteptați la film


Vineri, 16 noiembrie, se va da startul celei de-a patra ediții a singurului Festival de Film din România… pentru copii – KINOdiseea.

Astfel, în perioada 16 – 21 noiembrie, Cinema Studio, Cinema Eforie și Sala Elvira Popescu vor găzdui filme distractive, educative și stimulative pentru copii și părinți.

Pe lângă arhi-cunoscutele filme clasice Disney: King Lion / Regele Leu (1994), Finding Nemo / În căutarea lui Nemo (2003, care se va relansa în weekendul acesta în variantă 3-D), Mary Poppins (1964), Beauty and the Beast / Frumoasa și bestia (1991), The Jungle Book / Cartea Junglei (1967) sau Alladin (1992), vor mai putea fi văzute și câteva dintre filmele care au avut premiera mondială la Festivalul de film de la Berlin de anul acesta, în secțiunea Generation, iar acum vin în premieră în România. Acestea sunt: Zarafa (filmul cu care se va deschide oficial KINOdiseea, vineri seară, de la ora 19:00, la Cinemateca Eforie), Isdraken / Dragonul de gheata, Kauwboy / Micul corb (câștigător al premiilor Cel mai bun film pentru copii și Cel mai bun debut în secțiunea Generation la Berlinale 2012) și Gattu.

Lista completă cu filmele care vor fi proiectate la ediția cu numărul patru a KINOdiseea poate fi găsită pe site-ul oficial al evenimentului, unde, de altfel, găsiți și trailerele filmelor și puteți consulta programul proiecțiilor.

Filmele vor fi proiectate în fiecare zi de la orele 10:00, 12:00 și 19:00, iar intrarea la cele din prima parte a zilei este gratuită.

De asemenea, KINOdiseea este și pe Facebook, la Facebook.com/KINOdiseea.

Concurs

Prima persoană care ne lasă un comentariu la acest articol – în care să ne spună un serial de desene animate preferat – va primi automat o invitație dublă la premiera de vineri seară sau la orice alt film din serile următoare, care se va difuza la ora 19:00.


Articol scris de