Aflat la cea de-a șasea ediție, One World Romania se va desfășura anul acesta în București, în perioada 11 – 17 martie, când vor putea fi văzute peste 50 de filme documentare. Tema centrală a ediției din 2013 este ura, cu toate manifestările și repercusiunile ei sociale.
Vom mai vorbi aici, pe Blog de Cinema, despre acest festival, însă acum dorim să vă dăm o veste cel puțin interesantă: organizatorii One World Romania au decis anul acesta să dea o mai mare importanță tinerilor și să includă cinci liceeni într-un juriu care va acorda Premiul special.
Care sunt condițiile pentru a ajunge în acest juriu? Iată, mai jos, detaliile complete.
În primul rând, condiția principală este să fie din București, din moment ce festivalul se desfășoară în Capitală.
Odată ce această condiție este îndeplinită, orice licean care dorește să facă parte din juriu la One World România va trebui să trimită pe email, la adresa juriu @ oneworld.ro până pe 22 februarie un eseu de maximum 500 de cuvinte, în care să încerce să dea răspunsuri la întrebările de mai jos:
Este societatea românească un mediu favorabil dezvoltării mele ca individ și participarii mele la viața comunității?
Cum mă afecteaza manifestările de ură, intoleranță, extremism, xenofobie, întalnite uneori în viața cotidiană, de la sloganurile rasiste pe parcursul unor meciuri de fotbal și înmulțirea formelor de violență verbală în spațiul virtual, până la limbajul folosit de unii politicieni?
Să începem cu un exemplu concret: care a fost cea mai recentă manifestare a urii și lipsei de toleranță întalnită de mine și cum am reacționat la ea?
Cum pot ajuta eu societatea românească să fie mai tolerantă față de cei diferiți de majoritate?
Numele câștigătorilor vor fi anunțate până pe 1 martie.
Trebuie menționat faptul că această acțiune este organizată împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, din moment ce respectivii cinci liceeni care vor fi aleși vor trebui să vizioneze toate cele 10-12 filme din concurs, în perioada festivalului (12-16 martie 2013).