În data de 8 martie, cei de la R.E.M. vor lansa cel de-al 15-lea lor album de studio, intitulat Collapse Into Now. Materialul a fost înregistrat în Statele Unite ale Americii (Portland, New Orleans, Nashville) şi în Germania (Berlin), de-a lungul anului trecut.
Albumul a fost produs de către Jacknife Lee, cel care a lucrat şi la precedentul material R.E.M. – Accelerate. Totuşi, trupa a decis să nu realizeze un turneu de promovare a albumului.
Primul videoclip de pe Collapse Into Now a fost realizat la piesa „Mine Smell Like Honey” şi a fost regizat de către Dominic DeJoseph, cel care a relizat, în 2003, şi documentarul „The Best of R.E.M.: In View 1988-2003”.
