Monica Lăzurean-Gorgan: „Nu putem vorbi despre profit când vine vorba despre filme europene”

Producers on the Move este un program al European Film Promotion (EFP), unul dintre cele mai cunoscute programe de promovare a talentelor din industria cinematografică europeană. Acesta oferă cadrul necesar producătorilor de film selectați să găsească potențiali parteneri pentru proiectele pe care aceștia le au în desfășurare. Iar din 2000 încoace Producers on the Move are loc în fiecare an în timpul festivalului de la Cannes.

Pentru ediția de anul acesta, din România a fost selectată Monica Lăzurean-Gorgan, producător și cofondator al casei de producție de film 4 Proof Film.

În afară de Pescuit sportiv, al lui Adrian Sitaru, la care a fost producător executiv, Monica Lăzurean-Gorgan a produs scurtmetrajul multi-premiat al lui Sitaru – Colivia, un alt film regizat tot de către Adrian Sitaru – Domestic (care se află în post-producție), recent-lansat-ul film de debut al lui Gabriel Achim – Visul lui Adalbert și a fost co-producător la Din dragoste, cu cele mai bune intenții.

Totodată, Monica Lăzurean-Gorgan este producător al proiectului de lungmetraj al Adinei Pintilie – Nu mă atinge-mă, proiect ce a fost selecționat în secțiunea L’Atelier Cinéfondation a ediției de anul acesta a festivalului de la Cannes.

Întrebată despre ce înseamnă munca de producător de film, Monica Lăzurean-Gorgan distruge mitul conform căruia un producător de film este cel care stă confortabil și numără banii, merge la golf și își încheie ziua la un cocktail organizat de vreo celebritate.

”Nu așa stau lucrurile, nici măcar în Statele Unite. Producătorul este cel care își asumă riscurile pentru proiectele pe care le dezvoltă pe parcursul mai multor ani, încearcă să găsească surse de finanțare pentru a acoperi bugetul, iar, împreună cu scenaristul, dezvoltă povestea, apoi găsește parteneri pentru proiectul respectiv, parteneri care să ajute la finanțarea proiectului, alege echipa care să se ocupe de partea de creație, trebuie să găsească unul sau mai mulți co-producători, care să se potrivească proiectului și care să poată aduce resurse financiare din propria lor țară”.

”Apoi, trebuie să organizeze întreaga echipă, să se asigure că resursele financiare sunt suficiente pentru desfășurarea filmărilor în bune condiții, să colaboreze cu regizorul la montaj, să dezvolte o strategie pentru promovarea filmului, începând cu înscrierea acestuia la câteva dintre cele mai cunoscute festivaluri pentru o cât mai bună vizibilitate în vederea lansării pe plan local, apoi trebuie să se ocupe de promovare și distribuție”.

Despre diferența dintre a fi producător de scurtmetraj și a fi producător de lungmetraj.

”Există o mare diferență între a produce un scurtmetraj și a produce un lungmetraj. Un scurtmetraj nu merge decât la câteva festivaluri și, probabil, poate fi cumpărat de câteva televiziuni, prin urmare, din nefericire, impactul asupra publicului este limitat. Și bineînțeles volumul de muncă diferă”.

Despre cum își alege proiectele.

”Mă uit la originalitatea și relevanța poveștii și, în același timp, mă gândesc la șansele pe care le are un astfel de proiect să găsească finanțare pe plan național sau internațional”.

”Nu pot lucra la un proiect cu care nu rezonez, pe care nu-l înțeleg sau care nu-mi spune prea multe. În prezent sunt atașată de câteva proiecte de ficțiune și documentare, care se află în diverse stadii de dezvoltare sau în pre-producție, dintre care menționez proiectul Adinei Pintilie – Nu mă atinge-mă, un proiect forate curajos și personal, care explorează limitele limbajului cinematografic. Simt un atașament special față de acest proiect și mă bucur că pot lucra la el în toate etapele, că pot citi fiecare draft al scenariului și că, după aceea, pot asista la un minunat brainstorming”.

Despre industria de film din România.

”Nu cred că filmele românești au ca scop câștigarea de premii la festivaluri. Dar cred că sunt câţiva regizori cu o voce puternică și personală, care pot spune o poveste într-un mod curajos și autentic, chiar forțând limitele cinematografiei și dramaturgiei. Când încep să lucreze la un scenariu, nu se gândesc la un anumit festival sau la un anumit premiu, ci încearcă să înțeleagă lumea în care trăim”.

”Sunt sigură că în următorii ani vor apărea și regizori și producători care vor începe să facă filme comerciale. Dar nu cred că putem vorbi de o industrie de film în România, pentru că, la noi, oamenii nu merg la cinema, iar filmul, pe lângă artă, înseamnă și profit. Și, în prezent, nu putem vorbi de profit în ceea ce privește filmele europene, mai ales cele românești”.

Despre resursele de finanțare la care poate apela un regizor român.

”În general, casele de producție apelează la Centrul Național al Cinematografiei și, uneori, la Televiziunea Română, dar în acest caz, chiar dacă finanțarea este aprobată, banii nu intră în cont efectiv decât cu întârzieri mari. De aceea, Centrul Național al Cinematografiei este esențial”.

”Încă nu știm dacă se va organiza un concurs anul acesta, chiar dacă legea prevede organizarea a câte două concursuri în fiecare an”.

Sfaturile Monicăi Lăzurean-Gorgan pentru un tânăr cineast român aflat la debut.

”Când am făcut Pescuit sportiv, de Adrian Sitaru, am început cu banii noștri. De fapt, banii lui Adrian. După ce s-a terminat montajul, MPM Films din Franța a făcut rost de banii necesari pentru a acoperi cheltuielile de post-producție și așa am ajuns să avem filmul selectat la Venice Days 2008 și apoi în cinematografele în întreaga lume”.

”Sfatul meu este unul simplu: să ia legătura cu un producător în care are încredere și să-i ceară opinia sinceră a acestuia cu privire la șansele pe care proiectul său le are de a primi finanțare. Regizorul/scenaristul ar trebui să fie deschis la orice sugestie, dar n-ar trebui să uite ce l-a motivat să se apuce de acest proiect. Iar chiar dacă nu reușește să facă rost de finanțare, să se apuce de filmat cu prietenii”.

Despre selectarea sa în cadrul programului Producers on the Move.

”Reprezintă o sursă importantă, care te inspiră, pentru proiectele pe care le dezvolți. Ai ocazia să întâlnești oameni cu care împarți aceleași idei și aceeași energie pentru filmele viitoare și stai la curent cu ce se întâmplă în Europa. Acest lucru îți dă încredere în propriile forțe și îți confirmă faptul că toate eforturile tale și energia pe care o investești în proiectele tale merită toată atenția”.

Despre proiectele pe care le are în lucru la 4 Proof Film .

Nu mă atinge-mă de Adina Pintilie reprezintă o explorare personală asupra felului în care noi, oamenii, tindem spre intimitate în cele mai neașteptate moduri”.

”Acest proiect s-a bucurat deja de câteva succese, fiind selecționat în secțiunea Cannes-ului – L’Atelier Cinéfondation și câștigând Production Award la Torino Film Lab 2011. De asemenea, a câștigat premiul ARTE France la Cinemart 2011 și Mențiune specială la Cinelink 2011”.

”În prezent, lucrăm la documentarul de lungmetraj Circuit (titlu provizoriu), co-regizat de către Michaela Kirst și Monica Lăzurean-Gorgan, un proiect ce urmărește povestea unui om aflat în lupta împotriva defrișării pădurilor și împotriva mafiei lemnului”.

”De asemenea, mai lucrăm la un film ambițios, o co-producție cu Marea Britanie, un film ce va fi turnat la Londra, bazat pe cartea The Death of a Salaryman de Fiona Campbell, avându-l ca regizor pe Adrian Sitaru. Va fi o comedie despre un bărbat care este concediat chiar în ziua în care împlinește 40 de ani. Distrus și jenat de situație, acesta va trebui să învețe să mintă, să joace și să se înjosească pentru a-și atinge visul său extraordinar”.

Un comentariu la „Monica Lăzurean-Gorgan: „Nu putem vorbi despre profit când vine vorba despre filme europene””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *